Un cip revoluţionar i-a redat unui finlandez o parte din vedere

de:
03 nov. 2010
0 Afișari
Un cip revoluţionar i-a redat unui finlandez o parte din vedere

Vederea finlandezului Miika Terho, acum în vârstă de 46 de ani, a început să-şi piardă vederea încă din adolescenţă din cauza unei boli ereditare care cauzează moartea celulelor sensibile la lumină de pe retină. Când a intrat în programul pilot de testare a chipului ocular la Universitatea din Tübingen (Germania), era aproape orb. Fără ajutorul cipului, Terho era capabil doar să distingă între noapte şi zi.

Chirurgii i-au implantat acestuia un cip sub regiunea retinei numită macula, unde se găseşte cea mai mare concentraţie de celule sensibile la lumină. Cipul, de dimensiunea 3×3 mm, a fost mai apoi conectat printr-un fir la o baterie pe care pacientul o purta pe un colier. Când o imagine intră în contact cu cipul, lumina e convertită în impulsuri electrice care stimulează celulele sănătoase din retină. Aceste celule, la rândul lor, trimit semnale creierului care reconstruieşte imaginea.

Aceeaşi tehnică va fi experimentată începând din 2011 şi la spitalele Oxford şi King’s College din Marea Britanie.

„A fost atât de bine să fiu capabil să focalizez pe ceva, să văd ceva chiar acolo şi poate chiar să întimd mâna şi să apuc. Nu puteam să identific ce era în faţa mea pe stradă, dar ştiam că ceva e acolo, aşa că nu m-am lovit de obiecte”, a povestit Miikka Terho, citat de The Guardian.

Acesta le-a cerut doctorilor ca cipul să-i fie implantat definitiv dacă şi următoarele teste vor fi încununate de succes.

Cookies