ESENTIAL

Un ciclon mediteranean, care determină fenomene meteorologice violente, traversează România

Un ciclon mediteranean va trece, în aceste zile, prin centrul, sudul și sud-estul României. Ciclonul va aduce în aceste zone vânt și precipitații abundente, iar temperaturile vor scădea. La munte, în zonele înalte precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. ANM a emis două coduri portocaliu și galben de ploi torențiale în zona de sud-est, către litoral.

ANM avertizează că un ciclon mediteranean va trece, în aceste zile, prin centrul, sudul și sud-estul României. Acest fenomen meteo va aduce vânt puternic și precipitații abundente.

Începând de marți, 12 octombrie, temperaturile scad considerabil față de cele din zilele anterioare, iar în centru, în sud şi în sud-est va ploua pe arii extinse. La munte, la altitudini mici, va cădea lapoviță, iar la altitudini mari va ninge.

Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade celsius, în timp ce cele minime vor fi între 3 și 13 grade.

În București, vremea se menține rece și în următoarele zile, cu temperaturi scăzute pe timpul nopții. Va ploua moderat sau local chiar însemnat cantitativ în zilele de 12, 14 și 15 octombrie. Temperatura maximă va fi de 13-14 grade celsius, iar minimă de 8-9 grade.

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și intensificări ale vântului

ANM a emis un Cod portocaliu de ploi pe litoral, valabil de marți, 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

În intervalul menționat, în zona litoralului va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 50-70 l/mp.

Meteorologii au emis și un Cod galben de ploi și intensificări ale vântului, care intră în vigoare marți, 12 octombrie, ora 14:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

În intervalul menționat, în sud-estul țării vor fi ploi importante cantitativ, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp, iar pe alocuri, cu precădere în Dobrogea, 40 l/mp.

Tot în aceste zone și vântul se va intensifica treptat, cu rafale în general de 50-60 km/h, iar pe litoral de peste 65-70 km/h.

Cât de normală este prezența unui ciclon mediteranean deasupra României

Regiunea extracarpatică a României, în special partea de sud-est, este supusă activităţii ciclonice mediteraneene, care determină fenomene meteorologice violente, atât în timpul verii (furtuni cu descărcări electrice), cât şi în timpul iernii (viscole puternice, cantităţi mari de zăpadă). În absenţa ciclonilor, se instalează anticiclonul est-european, care provoacă secete îndelungate toamna şi temperaturi extreme vara şi iarna. Predomină vânturile din sector estic şi vestic, cel mai cunoscut fiind Crivăţul, denumire populară alocată vântului puternic care bate iarna dinspre est în situaţia avansării unui ciclon mediteranean, provocând viscole, explică ANM.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button