Un cerșetor „nevăzător” de la Mănăstirea Cernica și-a recăpătat vederea după ce jandarmii i-au cerut să se legitimeze. De fapt, era parior, nu nevăzător

20 mart. 2023
2153 Afișari
Un cerșetor „nevăzător” de la Mănăstirea Cernica și-a recăpătat vederea după ce jandarmii i-au cerut să se legitimeze. De fapt, era parior, nu nevăzător
Un cerșetor „nevăzător” de la Mănăstirea Cernica și-a recăpătat vederea după ce jandarmii i-au cerut să se legitimeze. De fapt, era parior, nu nevăzător. Sursa foto: Freepik

În momentul în care câțiva jandarmi ilfoveni patrulau la Mănăstirea Cernica, au observat doi bărbați care aveau un comportament suspect. Unul dintre bărbații care au trezit suspiciuni deținea un baston folosit, în special, de persoanele nevăzătoare, amândoi îndreptându-se către grupurile de oameni care se duceau la slujbă.

Câțiva jandarmi au descoperit doi bărbați care cerșeau la Mănăstirea Cernica

Jandarmii din Ilfov s-au îndreptat către cei doi bărbați, văzând că aceștia le cer persoanelor care vin la mănăstire diferite sume de ani, a transmis Jandarmeria Română pe pagina sa de Facebook.

Unul dintre ei deținea un baston specific persoanelor nevăzătoare, iar celălalt îl ajuta să meargă către grupurile de credincioși care se îndreptau către slujbă.

Persoana nevăzătoare folosea bastonul într-un mod atipic, iar jandarmii i-au cerut să se legitimeze. Astfel, au descoperit mai multe carduri de la diferite case de pariuri, dar și un card bancar ce avea culoarea albastră. Jandarmii i-au cerut să arate cardul cu pricina, iar bărbatul l-a identificat cu ușurință. Astfel, jandarmii au descoperit că persoana „nevăzătoare” vede foarte bine:

Întrucât cel vizat nu a putut prezenta un document din care să reiasă afecțiunea pe care o are, ci doar unele care atestau „calitatea” de parior, jandarmii au întocmit pe numele acestuia actele de sesizare a organelor de urmărire penală, existând suspiciunea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, a transmis Jandarmeria Română.

Jandarmi la Mănăstirea Cernica. Sursa foto: Facebook - Jandarmeria Română
Jandarmi la Mănăstirea Cernica. Sursa foto: Facebook – Jandarmeria Română

Mickey Mouse, Charlie Chaplin, bărbatul deghizat în măicuță sau cum se cerșește în ziua de azi

Pe la începutul lunii martie, Primăria sectorului 2 – Poliția Locală a anunțat, pe pagina lor de Facebook, că mai multe persoane costumate în Charlie Chaplin și Mickey Mouse au fost prinse cerșind în traficul din București. Acestea apelau la amuzamentul șoferilor, dar mai ales al copiilor, pentru a le oferi diferite sume de bani:

Din ce în ce mai mulți cetățeni apelează la mila publicului, imitând personaje de film sau desene animate, din dorința de a impresiona sau de a atrage atenția. Costumați și machiați, fie ca Charlie Chaplin sau Mickey Mouse, aceste personaje cerșesc la intersecții, spre amuzamentul conducătorilor auto sau al copiilor pasageri.

Un alt bărbat a fost prins de Poliția Locală din Bacău în timp ce cerșea în zona unei biserici, fiind deghizat în haine de măicuță, a transmis Digi 24. Acesta, îmbrăcat în haine negre, mima faptul că nu are o mână, dar ținând-o pe lângă corp pentru a nu fi vizibilă.

Acesta a fost condus la secția de poliție și a primit o amendă de 500 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991.

Bărbatul nu se afla la prima abatere, folosind această metodă și în București, în urmă cu trei ani. Ca locație a ales tot o biserică, anume Biserica Sfântul Anton din centrul Capitalei:

„Bogdaproste, e pentru mânăstire”, suspină călugărița. Apoi, cu pași repezi, se îndreaptă spre ieșire. Ca să nu creeze suspiciuni, măicuța se oprește câteva clipe pe scările lăcașului de cult și, în semn de mulțumire pentru mila primită, începe să-i miruiască pe credincioși, transmitea acum trei ani Poliția Locală din București pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și:

VIDEO | Un șofer inventiv din București: A parcat neregulamentar, i s-a montat blocator și a rezolvat „situația” de unul singur. Daniel Băluță: A uitat o roată în plină stradă

Cookies