Circulație îngreunată pe A3 București-Brașov, după ce un TIR fără încărcătură s-a răsturnat peste parapetul care separă sensurile de mers. Accidentul a avut loc pe sensul de mers către Ploiești, în apropiere de localitatea Gruiu din județul Ilfov. Din fericire sunt înregistrate doar pagube materiale, incidentul fiind fără victime.
Un accident s-a produs în această după-amiază pe autostrada A3 București-Brașov, pe sensul de mers spre Ploiești. Un autotren (TIR) a intrat în parapetul care separă sensurile de mers și s-a răsturnat peste acesta, fapt care a blocat banda 2 de circulație, potrivit infotraficromania.ro.
Anunțul privind acest accident a fost făcut de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Astfel, incidentul s-a produs la kilometrul 35 al autostrăzii A3, pe sensul de mers spre Ploiești, la mică distanță de localitatea Gruiu din județul Ilfov. La momentul accidentului, TIR-ul nu avea încărcătură în remorcă, iar la acest moment echipajele de la fața locului se ocupă de dirijarea traficului și de eliberarea carosabilului pentru ca traficul să se desfășoare în condiții normale.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. În acest moment circulația se desfășoară pe banda de urgență și pe prima bandă. Momentan nu se cunosc cauzele în care s-a petrecut accidentul, însă este posibil ca una dintre cauze să fie carosabilul umed.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE