ȘTIRI

Un bust al lui Emil Cioran, amplasat anul acesta în Bucureşti

Monumentul va fi amplasat pe bulevardul Uranus din Capitală, urmând să fie dezvelit în luna septembrie, informează Adevărul.ro.

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), i-a alocat o sumă de 175.000 de lei (fără TVA) lui Valentin Duicu, pentru a realiza un bust din bronz al lui Emil Cioran-. Artistul plastic spune că bustul din bronz al lui Emil Cioran va avea o înălţime de 1,40 metri, în timp ce soclul va avea o înălţime de 2,20 metri şi va fi realizat din piatră de Vratza.

Monumentul urmează să fie amplasat în rondul de pe bulevardul Uranus, cel mai probabil în luna septembrie, la intersecţia cu strada Mircea Vulcănescu. Contractul de realizare a monumentului dedicat lui Cioran i-a fost atribuit artistului Duicu prin negociere, criteriul de atribuire fiind „preţul cel mai scăzut“.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button