ÎN BUCUREȘTI

Un bucureștean și-a ”deschis” atelier de reparat bărci în spatele blocului

Atelier de reparat bărci în spatele blocului. Este ideea unui bucureștean în pandemie, acesta lucrând pentru sume cuprinse între 500 și 2.000 de euro.

Mihai Chirţu, un grafician pasionat de nautică, și-a deschis, în pandemie, un atelier de reparat bărci în spatele blocului.

O lucrare de-a sa costă, conform declarațiilor sale date pentru AlephNews, între 500 și 2.000 de euro, în funcție de complexitate și materiale.

Bucureșteanul îşi dedică timpul liber pasiunii sale, nautica, de 10 ani. A încercat şi un business din asta: un atelier de reparat ambarcaţiuni. Şi, pentru că pandemia l-a făcut să pună lacătul pe uşă, acum lucrează la bărci în spatele blocului în care locuiește.

„Este scăparea într-o altă dimensiune pentru mine”, a spus Mihai Chirțu, grafician.

Deşi în 10 ani i-au trecut prin mâini peste 100 de ambarcaţiuni, în pandemie numărul cererilor a scăzut drastic.

„Din cauza faptului că e pandemie au fost vreo 4-5. Dacă ai o intervenţie destul de amplă pe o asemenea lucrare, materialele se pot duce spre 2.000-2.500 de euro”, a adăugat Mihai Chirțu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button