Surprizele din Parcul Liniei continuă. Dacă acum o lună dispăruseră hamacele și rămăseseră doar cadrele, ei bine, acum, nici măcar cadrele nu mai sunt, au dispărut și ele.
Un bucureștean și-a luat propriul hamac și s-a dus în Parcul Liniei, cu gândul că acolo va găsi un suport pe care să îl poată pune, dar, surpriză! Toate suporturile au dispărut. La fel și „pufurile” care erau pe iarbă la inaugurarea parcului.
Bărbatul, supărat că s-a cărat degeaba cu hamacul după el și nici nu a putut să se relaxeze, a postat pe pagina de Facebook „Pentru Sectorul 6”, unde și-a exprimat supărarea.
Ce s-a întâmplat cu pufurile care erau pe iarbă la inaugurarea Parcului Liniei? Au dispărut imediat după. Au rămas la momentul ăla doar suporturile de hamac că hamacele…oha..Astăzi am venit cu hamacul propriu să îl pun în suportul metalic dar…oha și suporturile.” – C. E.
Întrebare: pentru instalarea hamacelor trebuie făcută programare?Cam trist că la o lună de la inaugurarea cu tam tam și apariții în presă, pufurile și hamacele să dispară.Măcar suporturile să le lăsați. Că venim noi cu hamacele personale.” a mai adăugat C. E.
Vâzănd că bucureștenii sunt curioși cu privire la dispariția cadrelor de hamace, primarul Ciprian Ciucu a adăugat un comentariu la postarea bărbatului și a oferit un răspuns.
Edilul a spus că „pufurile” au dispărut pentru că oamenii au început să tragă de ele pe gazon, iar hamacele din cauza unor adolescenți care se urcau pe ele și le stricau.
S-a întâmplat că au început sa se tragă de ele pe gazon ceea ce a dus la deterioratea acestuia. Am dispus personal să le ia de acolo. Apoi, pe hamace se suiau câte 4, 5, 6 adolescenți deodată. O spun cu părere de rău, nu suntem pregătiți in acest moment pentru o conviețuire așa cum mi-aș dori-o eu. Firma de pază care a câștigat licitația este varză, am dispus înlocuirea acesteia, dar e nevoie de timp pentru o altă licitație.” a spus edilul Ciprian Ciucu.
Parcul Liniei a fost inaugurat pe data de 1 iunie 2023 și se află în Sectorul 6 al Capitalei. La inaugurare au participat sute de bucureșteni.
Te-ar putea interesa și: