ARHIVA B365

Un bucureştean e vânat de bancă pentru un credit pe care nu l-a luat

Potrivit adevărul.ro, creditul a fost acordat în 2006, unui infractor care a folosit acte false. Ionel Afodorci este prins între ciocan şi nicovală. Pe de-o parte banca vrea recuperarea creditului de la el, pe de altă parte, poliţia pare să-l favorizeze pe un poliţist suspect în acest caz.

Afodorci şi-a schimbat buletinul în 2006, când s-a mutat la o adresă nouă, iar o lună mai târziu cineva a făcut creditul cu vechiul lui buletin. Ionel Afodorci a predat buletinul la Biroul de Evidenţa Populaţiei al Secţiei de Poliţie nr. 15 pe 4 iulie, pentru ca pe 10 august să fie contractat creditul luat în numele său. În septembrie, cartea de identitate a reapărut în cartoteca Poliţiei şi distrusă aşa cum prevăd normele legale.

Frauda a ieşit la iveală câteva luni mai târziu, când escrocul nu a mai plătit ratele bancare, iar Afodorci a fost notificat să plătească presupusa datorie. Expertiza grafologică l-a exclus pe acesta din lista de suspecţi.

Deşi banca a refuzat să-i arate dosarul de creditare, el a aflat că escrocul care i-a folosit numele a i-a lăsat ofiţerului de credit două numere de telefon, unul de fix şi altul de mobil. Numărul de mobil este o cartelă pre-pay, activată în anul 2003. Cel de-al doilea aparţine unei femei, care locuieşte împreună cu fiul său, de profesie chiar poliţist. Ionel Afodorci i-a informat pe anchetatori despre această coincidenţă suspectă, însă fără efect.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button