Un bucureştean de 53 de ani a spart roţile a opt maşini parcate pe stradă, cu şurubelniţa

de:
18 feb. 2015
0 Afișari
Un bucureştean de 53 de ani a spart roţile a opt maşini parcate pe stradă, cu şurubelniţa

Marţi, 17 februarie, poliţiştii Capitalei au identificat şi prins un bărbat în vârstă de 53 de ani, care a produs distrugeri la opt autoturisme parcate într-o zonă din sectorul 3.

Conform unui comunicat de presă remis de autorităţi, poliţiştii au fost sesizaţi de mai multe persoane cu privire la faptul că roţile autoturismelor personale le-au fost sparte. Bărbatul a fost găsit marţi, în urma semnalmentelor oferite de martori.

În urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că bărbatul, în perioada 22 septembrie 2014 – 3 februarie, prin folosirea unei şurubelniţe, a înţepat roţile a opt autoturisme parcate. Totodată, există indicii că bărbatul, prin acelaşi mod de operare, ar fi înţepat roţile mai multor autoturisme, fără a putea oferi un motiv pentru aceste acţiuni distructive.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Cookies