O tentativă de mită a avut loc la Secția 13 de Poliție din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un cetățean a vrut să îi dea bani unui agent ca să poată introduce un telefon într-un centru de arest preventiv. Pentru a face acest lucru, persoana în cauză i-a oferit polițistului suma de 700 de lei, potrivit Direcției Generale Anticorupție. Acum, suspectul a fost plasat sub control judiciar.
Un cetățean a vrut să mituiască cu 700 de lei un polițist de la Secția 13 din București pentru a da un telefon mobil unui apropiat care se afla într-un centru de arest preventiv, însă a fost refuzat de agentul în cauză și a ajuns în cele din urmă sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Evenimentul care a avut loc sâmbătă, 17 iunie, a fost relatat printr-un comunicat de presă de Direcția Generală Anticorupție.
„Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 13 Poliţie – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a sesizat la Direcţia Generală Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, sâmbătă, 17 iunie 2024, o faptă de dare de mită din partea unei persoane. Mai exact, acesta a semnalat faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, o persoană fără calitate specială a încercat să îi ofere suma de 700 de lei cu titlu de mită pentru a facilita introducerea unui telefon în centru de arest preventiv”
Apelul telefonic dintre suspect și agentul de poliție a fost direcționat de cel din urmă către echipa operativă a ofițerilor de la Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov şi din cadrul Structurii Centrale. Autoritățile au organizat apoi un flagrant sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru a prinde suspectul.
Cetățeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.