ARHIVA B365

Un bucureştean a rămas fără bani în cont de două ori

Vasile Anghel a făcut deja o reclamaţie şi speră să îşi recupereze banii cât mai repede. De cealaltă parte, oficialii Garanti Bank, instituţia acuzată, încearcă să găsească un alt ţap ispăşitor. Erorile temporare, cauzate de diverse incidente, precum defecţiuni ale liniilor de comunicaţii, calitatea bancnotelor sau folosirea incorectă, prin depunerea de monede sau introducerea banilor în mod greşit, sunt câteva variante prin care banca motivează lipsa banilor din cont, notează încont.ro. Reprezentanţii instituţiei financiare susţin că din cele peste 150.000 de tranzacţii, în mai puţin de 0,1% din cazuri ar putea apărea incidente asemănătoare celor prin care a trecut de două ori Anghel.

Ilker Ozdemir, Director Transaction Banking & Alternative Delivery Channels în cadrul Garanti Bank, susţine că în astfel de cazuri, clienţii trebuie să verifice întâi conturile, pentru a vedea dacă procesată tranzacţia. Dacă banii nu au fost depuşi în cont, Ozdemir spune că în acest caz clienţii trebuie să informeze banca cu privire la această situaţie. Potrivit oficialului băncii, în urma unei sesizări, banca va verifica toate tranzacţiile şi va returna suma de bani depusă în maximum două zile.

Potrivit aceleiaşi surse, în cazul în care clientul nu îşi recuperează banii în termenul anunţat, păgubitul trebuie să facă o plângere la Protecţia Consumatorilor. Chiar şi aşa, această formalitate nu ar reprezenta decât o altă reclamaţie adăugată la nenumărate alte dosare întocmite de clienţi în care băncile sunt acuzate de abuzuri şi amendate ulterior.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button