Un bucureștean din Sectorul 5 a făcut un gest frumos pentru a veni în ajutorul celui care pierduse un telefon și o borsetă. Bărbatul a găsit obiectele în Parcul Sebastian din Capitală și a publicat un anunț pe Facebook pentru a da de proprietar.
Un bucureștean din Sectorul 5 a găsit, în Parcul Sebastian, o borsetă și un telefon mobil. Dorind să ajute persoana care le ducea lipsa a decis să publice un anunț cu obiectele uitate pe bancă pe grupul de Facebook „Ești din Rahova dacă”.
Pentru a se asigura că obiectele vor fi revendicate de proprietarul lor de drept, bucureșteanul a avut o serie de cerințe. Iată mesajul și fotografia ce au fost publicate inițial de autorul postării:
Găsit iPhone și o borsetă pe bancă în Parcul Sebastian. Dacă posesorul este pe aici ar trebui să spună ce este pe spatele telefonului, cum arată borseta și conținutul ei.
Daca până diseară nu se găsește proprietarul, mâine dimineață, obiectele vor fi duse la Secția 18 Poliție.
Deoarece obiectele nu au fost revendicate de nimeni prin intermediul postării, bucureșteanul a decis să le ducă la poliție. Bărbatul a venit și cu un update la postarea inițială, astfel încât proprietarul să știe unde le poate găsit:
UPDATE
În următoarea jumătate de ora telefonul împreună cu borseta vor fi găsite la Secția 18 Poliție. Cine știe cât durează sau dacă va fi găsită persoana aici.
Pe ecran apare doar opțiunea de SOS și că SIM-ul este blocat, deci nu se poate contacta proprietarul. Mulțumesc.
Se pare că obiectele aparțineau unui copil, conform unui a dintre comentarii. O doamnă a informat că știe ale cui sunt telefonul și borseta:
Sunt ale unui coleg de-al fiicei mele. Au fost azi în parc cu doamna învățătoare. Am anunțat unde le găsește, mulțumesc.
În ziua următoare, data de 9 septembrie 2023, bărbatul a revenit cu o nouă actualizare. Acesta a anunțat că proprietarul obiectelor a fost găsit și a intrat în posesia lor:
Telefonul cu borseta și ce mai era în ea au fost recuperate de proprietar. Declar cazul rezolvat și un copil fericit că și-a primit telefonul înapoi.🙂
Iată un articol în care este descrisă o situație similară: