Un bărbat din București a fost prins în flagrant de polițiști după ce a furat o bicicletă în Sectorul 2 al Capitalei.
Infracțiunea a fost comisă luni, 6 iulie.
Luni, 6 iulie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au prins în flagrant delict un bărbat, în vârstă de 26 de ani, imediat după ce acesta ar fi furat o bicicletă.
În fapt, la data menționată, în jurul orei 04:00, polițiștii Secției 9 Poliție se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, desfășurând activități de patrulare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În acest context, aceștia au observat, pe o stradă din Sectorul 2, un bărbat care avea asupra sa o bicicletă, pe care o ținea de șa, încercând să se îndepărteze din zonă la vederea echipajului de poliție.
Comportamentul acestuia a atras atenția polițiștilor, care au intervenit imediat, procedând la interceptarea și legitimarea sa. În urma verificărilor efectuate, bărbatul nu a putut justifica proveniența bicicletei pe care o avea asupra sa.
Persoana a fost condusă la sediul subunității pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale, se arată în comunicat.
Potrivit informațiilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în jurul orei 03.55, bărbatul ar fi sustras bicicleta, care era parcată la o adresă din Sectorul 2 și asigurată cu un sistem antifurt.
Polițiștii au reușit identificarea proprietarului bicicletei, un bărbat în vârstă de 31 de ani, cetățean străin. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.
De asemenea, în baza probatoriului administrat, bărbatul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior magistrații au dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.