Un bucureștean a fost plouat într-un autobuz STB, în această dimineață. „M-am trezit că sunt stropit prin trapa de aerisire”, susține acesta

14 iul. 2023
492 afișări
Un bucureștean a fost plouat într-un autobuz STB, în această dimineață. „M-am trezit că sunt stropit prin trapa de aerisire”, susține acesta
Un bucureștean a fost plouat într-un autobuz STB, în această dimineață. „M-am trezit că sunt stropit prin trapa de aerisire”, susține acesta | Sursa foto: Facebook - Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti

Un călător a fost stropit de ploaie într-un autobuz STB în dimineața zilei de 14 iulie, după ce afară a început să plouă abundent. Acesta a sesizat problema pe un grup de Facebook.

Un călător a fost stropit de ploaie într-un autobuz STB

Întâmplarea a avut loc vineri, 14 iulie, în jurul orei 7, în autobuzul cu indicativul 253, care circula pe Șoseaua Fundeni. Afară a început să plouă puternic, iar apa a ajuns și în autobuzul Societății de Transport București, după cum a remarcat un călător.

Picăturile de ploaie au ajuns în interiorul mijlocului de transport prin trapa de aerisire din spatele acestuia, după cum a sesizat bărbatul pe grupul de Facebook „Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti”.

14.07.2023… ora 7, în autobuz 253, pe șoseaua Fundeni, după puțină ploaie ceva mai abundență m-am trezit că sunt stropit prin trapa de aerisire din spatele autobuzului.

După ce a sesizat imediat problema bizară, s-a mutat la jumătatea autobuzului, însă nici acolo nu a scăpat de ploaie. Iată ce a mai povestit călătorul:

Eram pe ultimul scaun și deodată prin fumătoarea din autobuz picura apă, că m-a udat de parcă m-a stropit cu furtunul, de telefon să nu mai zic întrucât m-am mutat la jumătatea autobuzului și îmi tot picura apă pe umăr și pe telefon. Nasol rău.

I. D. a transmis către STB, într-o altă postare, un mesaj în care i-a atenționat cu privire la această neregulă.

Autobuz cu seria 4964, în trafic 253, reparați acoperișul că plouă rău în el. Mare minune de nu se duce și în instalația electrică.

„De ce te ferești, de aia nu scapi”

Oamenii au încercat să explice această situație în secțiunea de comentarii. Aceștia sunt obișnuiți deja cu neregulile din mijloacele de transport din București:

  • „Datorită cantității foarte mari de apă căzută, puțin a pătruns și în autobuzul vechi din cauza plafonului neizolat cum trebuie.” – M. A. T.
  • „Ce să mai: te urci în autobuz să te ferești de ploaie și când colo… de ce te ferești, de aia nu scapi.” – M. R.

Te-ar mai putea interesa și: 

Cookies