Un bărbat în vârstă de 72 de ani, pastor penticostal din București, a agresat sexual o fată de 15 ani, timp de mai bine de un an, iar acum este cercetat, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Acesta a profitat de vulnerabilitatea fetei și de faptul că ea îl vedea ca pe o figură paternă. Bărbatul îi spune că acele practici aveau scop spiritual.
Inițial, agresorul a fost reținut, dar propunerea procurorilor de arestare preventivă a fost respinsă de judecător. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a făcut anunțul joi, 27 noiembrie 2025, într-un comunicat. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală asupra unui minor:
La data de 26.11.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat, un bărbat în vârstă de 72 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală asupra unui minor.
Totul s-a întâmplat în casa bărbatului. Procurorii spun că, în perioada vara 2021 – toamna 2022, preotul penticostal (în vârstă de 68 de ani la începutul intervalului), prin constrângere morală, a recurs la acte de natură sexuală asupra minorei în vârstă de 15 ani:
fără a se putea stabili numărul actelor materiale, la locuința acestuia situată în București, sector 5.
Ce mai spun procurorii:
Inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate și de încrederea acordată acestuia, minora percepându-l ca pe o figură paternă, ceea ce a lipsit-o de posibilitatea de a-și exprima voința. În acest context, inculpatul a acționat sub pretextul unor practici prezentate ca având scop spiritual, invocate în cadrul unor ședințe de mărturisire desfășurate fără prezența altor persoane.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, însă miercuri, la data de 26 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a agresorului pentru 30 de zile și a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Procurorii specializați în cauzele de abuzuri sexuale împotriva minorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale continuă cercetările.