ȘTIRI

Un bătrân declarat mort la Bucureşti încearcă să convingă autorităţile din Galaţi că trăieşte

Ion Comişan a fost şters din arhivele de stare civilă în urmă cu patru ani, după ce poliţiştii din Bucureşti au găsit un cadavru pe care l-au identificat drept acesta, informează Rtv.net.

„În Bucureşti, în Sectorul 3 a fost găsit un cadavru. Cel care a instrumentat actele de deces, nu ştiu de unde şi până unde mi-a furat identitatea”, a declarat Ion Comişan, în vârstă de 78 de ani.

Din acel moment, Ion Comişan a figurat decedat numai la Casa de Sănătate, nu şi la cea de Pensii, informează sursa citata, care adaugă că a fost nevoie de patru ani  ca să convingă funcţionarii că trăieşte.

„Domnul Comişan figurează în actele de evidenţă a populaţiei din Galaţi ca decedat. Noi am început demersurile legale pentru ca dumnealui să reintre în drepturi”, a declarat Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi.

Calvarul recuperării identităţii ar putea fi rezolvat în instanţă, însă, bărbatul este prea obosit şi roagă autorităţile să remedieze greşeala.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button