ȘTIRI

Basistul trupei Goodbye to Gravity va fi transferat în Franța

„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu colegii din Franța s-a decis ca unul din pacienți să fie transferat azi în Franța, la Paris. Este vorba despre un bărbat. Este dintre cei care sunt în stare gravă”, a anunțat, marți, Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca. 

Potrivit Realitatea TV este vorba despre Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity. Alex este fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, marţi dimineaţă erau internaţi în spitale din Capitală 76 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi 15 pacienţi, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” – 15, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” – 6, la Spitalul „Sfântul Ioan” – 5, la Spitalul Elias – 7, la Spitalul Militar Central – 7, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” – 2, la Spitalul Floreasca – 6, la Spitalul Universitar de Urgenţă – 8, la Spitalul Gerota – 3 (un pacient a revenit în 5 noiembrie pentru că nu se simţea bine), la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” – 2.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 12 zile de la tragedie au decedat alte 23 de persoane, numărul victimelor ajungând, miercuri, la 50.

Ultima victimă care a decedat în urma incendiului din Colectiv este Vlăduţ Roberto Andy. El a murit miercuri, în Marea Britanie, în ziua în care împlinea 19 ani, iar cu câteva ore înaintea lui a decedat Elena Niţu, în vârstă de 18 ani, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic „A.D. Xenopol” din Capitală.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button