ȘTIRI

Un bărbat protestează pe o clădire de 8 etaje din Bucureşti FOTO

Bărbatul din Paşcani, care s-a urcat la sfârşitul lunii mai pe o macara în zona Calea 13 Septembrie, a recidivat. În această dimineaţă, bărbatul în vârstă de 40 de ani din Paşcani s-a urcat, din nou, pe o clădire din Bucureşti, informează evz.ro.

De această dată, bărbatul a ales o clădire de 8 etaje de pe strada Mircea Vodă, unde stă de 24 de ore, informează Agerpres, citând oficiali ai Poliţiei Capitalei. Astfel, potrivit surselor citate, la faţa locului au fost trimise echipe de negociatori, ambulanţe şi efective ISU, o autoscară, un punct de comandă şi o maşină de descarcerare. Se pare că bărbatul este nemulţumit de anumite probleme pe care le are în instanţă.

„Nu prea ar avea gânduri sinucigaşe, se apropie de balustradă şi revine”, au spus sursele ISU. Bărbatul a mai protestat la înălţime şi la sfârşitul lunii mai, atunci când a ameninţat că se aruncă în gol. „Am înţeles că a fost crescut la o casă de copii şi este supărat pentru nişte lucruri care i s-au întâmplat în tinereţe”, spunea atunci Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button