Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi lovit un jandarm aflat în timpul serviciului. Incidentul a avut loc vineri seară, 2 octombrie, în Sectorul 4, în zona din apropierea Arestului Central al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în jurul orei 19:15.
Vineri, 2 octombrie, în jurul orei 19:30, polițiști din cadrul Secției 14 Poliție au fost sesizați de către cadrele Jandarmeriei Române cu privire la faptul că un bărbat l-ar fi agresat pe unul dintre jandarmii care acționau pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în fața arestului central din cadrul DGPMB.
În fapt, la data de 02.10.2026, în jurul orei 19.15, în timp ce inculpatul se afla în public, într-o zonă din Sectorul 4, l-ar fi lovit cu mâinile în zona spatelui pe un jandarm din cadrul DGJMB, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 59 de ani, persoană aflată sub măsura preventivă a controlului judiciar, într-o altă cauză, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost condus la sediul 14 Poliție, pentru continuarea cercetărilor, în acest context cazul fiind preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care s-a sesizat cu privire săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Ulterior, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4 au fost delegați pentru realizarea activităților specifice în acest caz.
Procurorul a dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul în cauză, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 3 octombrie 2026, să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 4, cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.