Direcția Generală a Poliției Municipiului București (DGPMB) a anunțat miercuri, pe 15 februarie, reținerea unui bărbat din București care ar fi agresat sexual 3 minore, într-un magazin din Sectorul 4.
Bărbatul, în vârstă de 73 de ani, ar fost percheziționat și adus la audieri:
La data de 14 februarie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 73 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de agresiune sexuală.
Tatăl uneia dintre fetițe a aflat că fiica lui a fost atinsă în zonele intime de către un bărbat necunoscut, în timp ce se afla într-un magazin din Sectorul 4.
Conform DGPMB, bărbatul a sesizat Serviciul Omoruri- Biroul Agresiuni Sexuale și a povestit ce a pățit fata lui:
În fapt, la data de 14 noiembrie 2022, Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 5 noiembrie 2022, în timp ce fiica sa, minoră, în vârstă de 12 ani, se afla în incinta unui magazin din Sectorul 4, ar fi fost atinsă în zonele intime de către un bărbat necunoscut. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 73 de ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul a mai agresat sexual alte două minore, în perioade diferite ale anului 2022. Agresiunile s-au petrecut în același magazin. Conform DGPMB, fetițele aveau vârsta de 12 ani:
De asemenea, în urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că, în cursul anului 2022, aflându-se în aceeași locație, unde comercializează diferite produse, bărbatul ar fi agresat, în perioade diferite, alte două minore, ambele în vârstă de 12 ani.
Agresorul a fost arestat preventiv, după ce a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de agresiune sexuală.
Conform Centrul Filia, în 2022 au fost soluționate 2125 de cazuri privind infracțiunea de act sexual cu un minor. Dintre aceste cazuri, 222 au fost soluționate prin renunțare la urmărirea penală, iar 1240 prin clasare.
Numărul cazurilor nesoluționate privind infracțiunea de act sexual cu un minor este de 4445.
98% dintre persoanele fizice inculpate, trimise în judecată, sunt bărbați.
Te-ar putea interesa și: