Incident grav, sâmbătă seară, în București. Un bărbat a tras cu un pistol airsoft în geamurile unui autobuz STB. Din fericire, nu au fost victime, însă vinovatul este încă în libertate.
În acel moment, autobuzul STB se îndrepta către depou. Sâmbătă seară, după ora 22:00, în zona Parcului Carol, pe strada Cuțitul de Argint, șoferul mijlocului de transport în comun de pe linia 116 a auzit o bubuitură: un bărbat a tras cu un pistol airsoft în geamurile autobuzului.
Geamurile s-au spart imediat, însă proiectilele nu au pătruns în mijlocul de transport în comun. Imediat după atac, vinovatul a dispărut pe străzile Capitalei. Atacatorul a fugit și nu a fost găsit nici până acum. Șoferul a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Din fericire, nu erau călători în autobuz, potrivit observatornews.ro.
Armele de tip airsoft sunt considerate neletale și oricine are peste 18 ani le poate cumpăra. Cu toate acestea, sunt extrem de periculoase. Ele pot fi folosite doar în spațiile care sunt special amenajate sau în poligoane, potrivit legii.
Cine încală legea, riscă să fie sancționat contravențional cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei. Folosirea armelor de tip airsoft în spațiile publice înseamnă dosar penal. În cazul în care acest arme sunt încărcate cu proiectile de sticlă sau proiectile de metal, nu pot fi folosite fără aprobare de la oamenii legii.
Raul Sabău, șofer: Dacă geamul era deschis, putea să mă nimerească pe mine sau pe prietena mea și la ora asta poate eram, Doamne ferește, desfigurați, conform sursei citate.
În ultima perioadă au apărut tot mai multe incidente cu acest tip de arme airsoft. În luna mai 2023, un cunoscut medic ginecolog de la Maternitatea Polizu din București s-a sinucis împușcându-se cu o armă ce avea bile de cauciuc.