Un bărbat a sunat, duminică, la numărul unic pentru situații de urgență 112 și a anunțat că a descoperit în Pădurea Băneasa, aflată în nordul Bucureștiului, un geamantan care era îngropat și în care se aflau arme, grenade, dar și muniție. Anunțul a fost făcut de Poliția Capitalei.
Duminică, 27 februarie 2022, un bărbat a anunțat prin apel la 112 că a descoperit în Pădurea Băneasa un geamantan care era îngropat. În interiorul acestuia se aflau, la prima vedere, arme și elemente de muniție, declară autoritățile.
Astfel, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au deplasat de urgență la fața locului și au demarat investigațiile, potrivit informațiilor oficiale transmise de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Autoritățile au găsit în interiorul geamantanului îngropat, în stare avansată de degradare:
Armele, grenadele și muniția au fost ridicate, iar polițiștii le-au dus la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în vederea expertizării.
Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a stabili situația de fapt și de drept, potrivit comunicatului transmis de Poliția Capitalei.
Geamantanul descoperit în Pădurea Băneasa era ascuns sub frunze și era înfășurat într-o folie de plastic, iar sub el era un înveliș din hârtie. Cel mai probabil, conținutul geamantanului a fost ambalat în acest mod pentru pentru a evita umezeala și pentru a nu fi afectat de rugină. La o distanță mică de locul în care a fost găsit geamantanul plin cu arme și muniție, îngropat și ascuns sub frunze, se află Academia de Poliție.