Un tânăr de 31 de ani a fost prins de polițiști vineri, 1 martie, în timp ce circula cu trotineta pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre București. Bărbatul a fost amendat pentru gestul său periculos.
Tânăr prins în timp ce mergea cu trotineta pe Autostrada A2
Poliția Română a informat sâmbătă, 2 martie, că un tânăr de 31 de ani a fost prins circulând pe Autostrada Soarelui cu trotineta.
Aceștia au precizat că tânărul a fost sancționat de către polițișii de la Biroul de Poliție Autostrada A2.
Exact! „Cu trotineta pe autostradă” nu-i de mers!
Pe cât de interzis, asta dacă am cunoaște legislația în vigoare, pe atât de periculos.
Tânărul de 31 de ani a fost sancționat de către colegii noștri de la Biroul de Poliție Autostrada A2.
Bărbatul a fost surprins vineri, 1 martie, pe Autostrada A2, circulând pe sensul de mers către București. Acesta a fost amendat cu 990 de lei.
Reguli de utilizare a trotinetelor
Pe site-ul Bolt se găsesc regulile de circulație pe care trebuie să le respecte orice utilizator al trotinetelor electrice. De aici aflăm și că cei care conduc un astfel de mijloc de transport pot circula numai pe drumurile unde limita de viteză este de 50 km/h.
Iată câteva reguli generale:
- conducătorul trotinetei electrice trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani
- casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii cu vârsta sub 16 ani
- cu trotineta electrică poate circula o singură persoană
- conducătorii sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate
Reguli de circulație:
- să conducă numai în aliniament pe drumurile publice și pe pistele de biciclete
- în lipsa pistei de biciclete, circulația este permisă pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h
- schimbarea direcției de mers sau traversarea pe trecerile de pietoni se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă trotinete
Este interzisă circulația:
- pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete
- pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”
- pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu încurcă circulația pietonilor
- pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există acostament practicabil
- sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive
- cu obiecte care stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului
- când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă
- în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public
- fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante pe timp de noapte
- în zonele unde este permis accesul la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice, etc.)
Te-ar mai putea interesa și: