Un bărbat a cărat sute de mii de euro într-o sacoșă de rafie, în centrul Bucureștiului. Polițiștii vor să afle de unde provin banii

29 iun. 2021
286 Afișari
Un bărbat a cărat sute de mii de euro într-o sacoșă de rafie, în centrul Bucureștiului. Polițiștii vor să afle de unde provin banii

Luni, în jurul orei 18:00, în zona Piața Romană, un echipaj de poliție al Secției 10 aflat în patrulare, a observat cum, un șofer s-a apropiat de o altă mașină și a aruncat un plic cu peste 300.000 de euro pe geam, apoi a fugit. Polițiștii vor să afle de unde provin banii.

Bărbatul a fost somat, tras pe dreapta de polițiști și legitimat. Mai apoi a fost condus la Secția 1 pentru audieri.

În momentul percheziționării mașinii, polițiștii au descoperit o sacoșă de rafie cu 320.000 euro în ea, iar în plic se aflau aproximativ 45.000 de dolari. Bărbatul a spus că este doar un șofer și că seful sau l-a trimis să ridice niște bani.

În urma verificărilor, șeful bărbatului este un patron din Dolj. Nu a fost reținut, însă banii au fost confiscați până la terminarea cecetarilor. Șoferul a mințit, iar acum se verifică din ce activități provin banii, daca sumele erau ale lui sau era „săgeată”. Are 32 de ani și e din Craiova, potrivit Antena3.ro.

„În data de 28 iunie 2021, poliţişti din cadrul Secţiei 1, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat cum un conducător auto a aruncat un plic în interiorul altei maşini, după care a demarat. În urma primelor verificări s-a constatat că în plic se află o sumă mare de bani. De asemenea, în autoturism a fost găsită o alta sumă, tot în valută. Au fost identificate ambele persoane. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii provenienţei sumei de bani, peste 300.000 de euro şi aproximativ 45.000 dolari”, anunţă Poliţia Capitalei într-un comunicat.

Cookies