Un autocar cu 60 de persoane, implicat într-un accident grav, în Suceava. Un tânăr a murit pe loc

10 feb. 2022
254 Afișari
Un autocar cu 60 de persoane, implicat într-un accident grav, în Suceava. Un tânăr a murit pe loc
Un autocar cu 60 de persoane, implicat într-un accident grav, în Suceava. Un tânăr a murit pe loc. Sursă foto: Pixabay

Un accident deosebit de grav a avut loc miercuri spre joi noapte, în județul Suceava. Un autocar în care se aflau 60 de persoane a fost lovit în plin de o mașină.

Accident grav în Suceava

În urma impactului frontal, conducătorul auto al mașinii a murit pe loc, iar un pasager care se afla în autocar a fost rănit.

Accidentul a avut loc pe raza localității Prisaca Dornei din județul Suceava. În urma impactului, șoferul mașinii, un tânăr în vârstă de 20 de ani, și-a pierdut viața.

Singurul om din autocar care a fost rănit, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost transportat la spital. Bărbatul era conștient și cooperant, dar cu traumatisme în urma accidentului.

Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare, dar și cu o autospecială SMURD, alături de un echipaj SAJ.

Autocarul în care se aflau 60 de persoane se deplasa pe ruta Iași – Lyon (Franța), iar avariile din cauza accidentului nu i-au permis să-și continue drumul.

Ajutorul dat de pompierii militari

A fost nevoie să fie chemat un alt mijloc de transport, iar până la sosirea acestuia, pompierii militari au apelat la autoritățile locale ale comunei Vama. Astfel, oamenii din autocar au avut pus la dispoziție un spațiu încălzit, în interiorul căminului cultural.

Pompierii militari au pus la dispoziție 3 microbuze, dar și alte mijloace de transport ale autorităților locale pentru ca 57 de persoane să se deplaseze la căminul cultural, iar mai apoi să fie preluate de către un alt autocar, pentru continuarea deplasării.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele care au dus la producerea acestui accident grav din județul Suceava, în urma căruia un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața pe loc.

Cookies