Un anticariat din Bucureşti, asaltat de hoţi. Suspecţii, prinşi de poliţişti

de:
27 sept. 2013
2 Afișari
Un anticariat din Bucureşti, asaltat de hoţi. Suspecţii, prinşi de poliţişti

În cursul zilei de joi, 26 septembrie, poliţiştii D.G.P.M.B. din cadrul Secţiei 6 Poliţie, au identificat şi prins, la scurt timp de la comiterea faptei, trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, suspectaţi de comiterea unei infracţiuni de furt dintr-un anticariat din Capitală.

În fapt, în cursul serii de 25 septembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că, mai multe persoane ar fi pătruns fără drept într-un anticariat situat în Sectorul 2 al Capitalei.

Poliţiştii Secţiei 6, s-au deplasat la adresa indicată unde au constatat faptul că, persoane necunoscute au pătruns prin forţarea uşii de acces în societatea comercială situată în Sectorul 2, de unde ar fi reuşit să sustragă opt tablouri, care nu fac parte din patrimoniul naţional cultural.

Continuând cercetările în acest caz, judiciariştii Secţiei 6 Poliţie, au reuşit, la scurt timp de la primirea sesizării, identificarea şi prinderea celor trei tineri suspectaţi că ar fi sustras opt tablouri din incinta anticariatului.

Mai mult, după ce suspecţii au fost identificaţi şi prinşi, la domiciliile acestora, poliţiştii bucureşteni au descoperit tablourile sustrase, precum şi două casete de bijuterii şi un aparat de fotografiat despre care există suspiciunea că provin din comiterea aceleiaşi fapte.

Prejudiciul produs se ridică la peste 2.500 de lei, fiind recuperat în totalitate de poliţiştii bucureşteni.

Cercetările sunt continuate în acest caz de judiciariştii Secţiei 6 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Cookies