Un angajat de la un magazin IKEA din București este cercetat pentru înșelăciune și fals informatic, după ce ar fi făcut 55 de retururi de produse sau sume de bani, fără drept.
Polițiștii au efectuat percheziții în Municipiul București și în județele Buzău și Brăila.
Joi, pe data de 11 aprilie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 au făcut percheziții domiciliare în Municipiul București și în județele Buzău și Brăila, într-un dosar penal de înșelăciune și fals informatic.
În fapt, în perioada 1 martie 2021 – 15 noiembrie 2023, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, angajat în cadrul unui centru comercial, ar fi făcut 55 de operațiuni de retur de produse sau sume de bani, către diferite persoane. Comenzile inițiale plasate de persoanele respective ar fi fost în parte fictive și nereturnate.
Potrivit news.ro, bărbatul respectiv ar fi fost angajat la un magazin IKEA din București.
Astfel, în 19 cazuri, bărbatul ar fi profitat de faptul că avea acces la casa de marcat, ar fi creat bonuri de vânzare false și, după generarea vânzării false, ar fi deschis cazuri de retur prin întocmirea documentelor specifice și a notei de plată în baza bonurilor de vânzare menționate anterior.
De asemenea, în alte 35 de cazuri, bărbatul bănuit ar fi făcut retururi false în baza unor bonuri de vânzare reale, utilizând o aplicație care permite accesarea arhivei bonurilor fiscale. Prin intermediul aplicației respective, acesta ar fi găsit bonuri de vânzare reale pentru produse aflate la limita împlinirii celor 365 de zile, termenul de retur acordat de societate clienților săi.
Mai apoi, banii de pe retururi ar fi fost trimiși în conturile unor persoane, diferite față de cele care au plasat comenzile inițiale reale.
În plus, la data de 19 noiembrie 2022, bărbatul ar fi creat o comandă folosind aplicațiile societății prejudiciate, pentru a emite un bon de comandă pe numele unei femei, în vârstă de 57 de ani, rudă a bănuitului.
Comanda ar fi fost confirmată și inițiată în sistemul de operare folosit de societate, apoi, bănuitul ar fi procesat returul comenzii și ar fi stornat bonul de vânzare, fără a anula însă livrarea comenzilor, trasmite Poliția Capitalei.
Astfel, prin cele 55 de operațiuni de retur produse/sume de bani, bănuitul ar fi creat un prejudiciu persoanei vătămate în valoare de peste 440.000 de lei.
Probatoriul administrat a relevat faptul că bărbatul, cu sprijinul a nouă persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 57 de ani, ar fi beneficiat de suma de bani aferentă retururilor efectuate în mod fictiv, banii intrând, ulterior, în conturile acestuia.
În vederea administrării materialului probator, la data de 11 aprilie 2024, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate bunurile din comanda efectuată în numele femeii de 57 de ani”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
Față de bănuit și alte șase persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentanți magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai transmis polițiștii.