Un angajat de la Primăria Sectorului 3, suspectat de PROXENETISM şi LUARE DE MITĂ

de:
28 oct. 2015
0 afișări
Un angajat de la Primăria Sectorului 3, suspectat de PROXENETISM şi LUARE DE MITĂ

Miercuri, procurorii DGA au descins în biroul unui expert de la Direcţia Urbanism a Primăriei Sectorului 3, suspectat de luare de mită şi de proxenetism. Potrivit anchetatorilor, acesta punea două tinere să se prostitueze. El închiriase un imobil unde două tinere se prostituau pentru el, clienţii fiind atraşi prin anunţuri la mica publicitate, au declarat pentru Mediafax, citat de gandul.info, surse judiciare.

Oamenii legii au stabilit, în timpul anchetei privind suspiciuni că angajatul Direcţiei Urbanism a luat mită, că în paralel cu activitatea pe care o avea la Primăria Sectorului 3, se ocupa şi de plasarea unor clienţi care să întreţină relaţii sexuale cu cele două tinere.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au făcut, miercuri, percheziţii în biroul expertului de la Direcţia Urbanism din Primăria Sectorului 3 suspectat de fapte de corupţie, dar şi la locuinţa acestuia.

Oficiali din DGA au declarat, pentru Mediafax, că percheziţia de la Primăria Sectorului 3 a fost efectuată într-un dosar instrumentat de Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Surse judiciare au declarat că angajatul de la Primăria Sectorului 3 este suspectat de luare de mită în legătură cu o lucrare.

Anunţul privind percheziţia de la Primăria Sectorului 3 a fost făcut de primarul Robert Negoiţă, pe pagina sa de Facebook, însă edilul a spus că acţiunea este a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Contactaţi de Mediafax, oficialii DNA au spus că procurori anticorupţie nu fac percheziţii la Primăria Sectorului 3, aşa cum a anunţat Robert Negoiţă.

Ulterior, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne a confirmat percheziţia, dar a arătat că este făcută de ofiţerii instituţiei, într-un dosar al Parchetului Capitalei.

Cookies