UN AN de la moartea lui Bogdan Gigină. Povestea MOTOCICLISTULUI care deschidea coloana lui Oprea

de:
20 oct. 2016
0 Afișari
UN AN de la moartea lui Bogdan Gigină. Povestea MOTOCICLISTULUI care deschidea coloana lui Oprea

Bogdan Gigină avea 28 de ani şi lucra la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei de opt ani. Unul dintre colegi era chiar tatăl său. În seara de 20 octombrie 2015, agentul Gigină a fost motociclistul desemnat să deschidă coloana oficială lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier şi ministru al afacerilor interne. Pe o ploaie măruntă, vizibilitate redusă şi cu o viteză de 84 km/h, spun procurorii, în zona Bulevardului Ştirbei Vodă agentul a pierdut controlul motorului şi a căzut într-o groapă ce fusese săpată pentru remedierea unei avarii la reţeaua de distribuţie a gazelor.

La un an de la moartea poliţistului, justiţia caută încă vinovaţii. Dosarul de la DNA este în faza urmăririi penale, fostul ministru Gabriel Oprea având calitatea de suspect pentru acuzaţii de abuz în serviciu şi omor din culpă. Părinţii agentului s-au constituit părţi civile în anchetă şi cer daune. După accident, la nivel organizaţional, a fost refăcut modul în care este gestionată necesitatea asigurării unei coloane oficiale, deciziile fiind luate acum, centralizat, la nivelul unei brigăzi de la Poliţia Rutieră.

Familia trăieşte să afle adevărul, să afle ce s-a întâmplat. Să vorbeşti cu el la telefon, să-l aştepţi acasă să mănânce şi la două ore să primeşti telefon că a murit este cutremurător. (…)Să fi spus domnul Oprea – lăsaţi-l pe amărâtul ăsta să plece, nu este de mers cu motocicleta pe vremea asta. El putea să refuze. Eu cred că el a cerut să plece, dar cei care răspundeau de el nu l-au lăsat să plece pentru că le era frică de superior„, a explicat Lucreţia Stavaru, mătuşa lui Bogdan, potrivit Mediafax.

În noaptea producerii accidentului, reprezentanţii Poliţiei Capitalei comunicau că agentul era la fluidizarea traficului în zona intersecţiei Stirbei Vodă, abia a doua zi recunoscând că era angrenat în ” fluidizarea traficului rutier şi deplasare în siguranţă a unei coloane oficiale„, constituită pentru „viceprim–ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne” Gabriel Oprea.

În timp ce colegii şi prietenii îl plângeau pe Bogdan Gigină, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii de la Omoruri au dechis un dosar in rem pentru ucidere din culpă. Care era destinaţia, unde se grăbea ministrul? Avea dreptul de însoţirea în coloană oficială? Dacă da, care era baza legală? Fusese presat Gigină să iasă cu motorul pe ploaie?Au fost doar câteva dintre întrebările ridicate atunci.

De la Parchetul Capitalei, dosarul a fost trimis la Parchetul General al României, după ce cercetările au arătat că ministrul ar fi folosit coloana oficială de peste 1.600 de ori în 2015. De acolo cauza a fost preluată de DNA pentru suspiciuni de abuz în serviciu. Pe 25 ianuarie 2016, DNA cerea aviz pentru urmărirea penală a demnitarului iar pe 5 februarie, oficial, Oprea era suspect.

Sunt un om care şi-a făcut datoria. Am muncit. Consider că este nedrept. Vreau să vă spun un lucru: aveam protecţie 24 de ore din 24, nu aveam program normal, de la ora 8 la ora 16. Eram întodeauna la dispoziţia statului român„, declara Oprea la sediul DNA.

Procurorii DNA susţineau atunci că Oprea Gabriel este cel care a determinat, prin „încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, prezenţa victimei Gigină Bogdan-Cosmin ca motociclist într-o coloană oficială, împrejurare în care acesta a decedat„. La zece luni de la accident, tătăl lui Gigină a avut prima reacţie publică, acuzând că ancheta trenează şi că este un „caz trecut în tăcere”.

Puţini au rămas cei care nu au uitat moartea violentă a unui tânăr cauzată de neglijenţa, infatuarea unor oameni, deşi mi-a greu să-i numesc oameni, care folosesc coloana oficială în scopuri personale doar pentru că pot. (…) Singura vină a lui Bogdan este că s-a suspus ordinului unor mizerabili, care habar nu au de regulamentul intern al instituţiei precum şi de legile acestei ţări (…)„, scria tatăl lui Gigină pe Facebook.

De la accident până în prezent, procurorii au strâns probe în dosar, astfel că la începutul lunii septembrie DNA a cerut avizul Senatului pentru începerea urmăririi penale şi pentru omor din culpă în cazul lui Gabriel Oprea. A fost momentul în care fostul ministru a susţinut că procurorii ar trebui să se îndrepte şi către administorul de drum şi firma care a săpat groapa de pe bulevard..

Pe 19 septembrie Senatul a respins solicitarea DNA, lucru ce a stârnit revoltă în rândul opiniei publice şi a familiei lui Bogdan Gigină.

Cel care fură o găină este hoţ, este supus legilor acestei ţări şi închis. (…) Cel care stă cuminte pe bancheta din spate a maşinii nefăcându-se vinovat de nimic, trăieşte frumos, văzându-şi liniştit de viaţă, ba chiar se plânge la coşmarul trăit” , scria mama lui Bogdan, pe Facebook, după votul din Senat.

Câteva zile mai târziu, aproape 3.000 de oameni s-au adunat în faţa Senatului protestând cu mesaje precum „Nu Imunitate!”, „73 de indolenţi apără un impostor”, „Vrem dreptate”, „Alături de familia Gigină” sau „Egalitate în faţa legii”. Ulterior, pe 23 septembrie Gabriel Oprea a anunţat că demisionează din funcţia de senator. „‘Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi „, spunea atunci Oprea.

(…)Nu doar domnul Oprea este vinovat”, transmitea avocatul Daniel Ionaşcu, în numele familiei Gigină. Apărătorul părinţilor lui Bogdan susţinea că se vor ” lupta cu tărie ca administratorul drumului şi administratorul firmei de gaz să fie traşi la răspundere.

După demisia din Senat, DNA a cerut din nou aviz de urmărire penală , de această dată la preşedinte. Klaus Iohannis a încuviinţat ridicarea imunităţii iar pe 17 septembrie Gabriel Oprea a fost pus sub învinuire de procurori pentru omor din culpă.

Cer iertare familiei, ştiu ce înseamnă să ai un deces în familie, am trecut prin aşa ceva. Nu veneam de la restaurant, nu veneam de la cârciumă. Eram în timpul serviciului„, a spus Oprea la ieşirea din DNA.

Răspunsul a venit câteva ore mai târziu de la mama lui Bogdan şi de la una o altă rudă.

, spune domnul general Oprea. Părerea mea este că nu cunoaşteţi sensul acestui cuvânt. Există DEX-ul. Dacă aţi fi făcut dovada acestei calităţi, astăzi am fi avut răspunsul pentru moartea celui care v-a asigurat traseul„, a scris pe pagina sa de Facebook mama lui Bogdan Gigină, Carmen Gigină.

Cookies