ANPC a închis un after school din București. În urma unui control, inspectorii au găsit produse expirate și mizerie. Astfel, acesta a fost închis deoarece era pusă în pericol sănătatea copiilor.
În timpul verificării locației, echipa de control a ANPC-ului a solicitat un document de înregistrare sanitar-veterinar, necesar desfășurării activității de alimentație publică. Administratorul asociației a declarat că nu deține acest document, deci blocul alimentar funcționa fără autorizație sanitar- veterinară.
În urma controlului, echipa ANPC a găsit produse alimentare expirate, rugină, mizerie și mucegai. În plus, autoritățile au constatat că nu exista o zonă dedicată spălării vaselor. Astfel, sănătatea copiilor a fost pusă în pericol.
Horia Constantinescu, președintele ANPC, a postat pe contul său de Tik Tok mai multe informații despre acest after school. De aici aflăm că, unitatea nu era înregistrată Sanitar Veterinar pentru desfășurarea activității de alimentație publică în cadrul acestui after school din București – Asociaţia Elmali /Mini Club Dumbo Kids (after school), din Sectorul 2.
Echipa de control a ANPC a înregistrat următoarele abateri:
- Funcționarea blocului alimentar fără autorizație sanitar-veterinară
- Utilizarea produselor alimentare cu data de consum depășită
- Derularea activității într-un spațiu deteriorat
- Folosirea unor lăzi frigorifice neigienizate și deteriorate, cu rugină la bază.
Președintele ANPC transmite că poliția a fost anunțată cu privire la această infracțiune, iar acest after school a fost închis.
„Nu putem accepta condamnarea copiilor la riscuri greu de evaluat, atunci când părinţii doresc sau sunt nevoiţi să îşi lase micuţii în grija altora. Pentru toate cele constatate, am anunţat organele de poliţie şi vom depune inclusiv sesizare penală.
Vă vorbeşte acum părintele Horia Constantinescu, nu comisarul sau preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: nu cred că există, astăzi, sancţiune sau condamnare care să poată face suficient de multă dreptate, într-o astfel de situaţie.
Aştept mesajele dumneavoastră pe WhatsApp, la 0745999111, cu poze sau orice alt detaliu, nu pentru a depune sesizări, ci pentru a mă informa referitor la situaţiile similare acesteia!”, a declarat Horia Constantinescu.
@horiaconstantinescuanpcASOCIAȚIA ELMALI /Mini Club DUMBO KIDS (after school) cu punctul de lucru in str.Locotenent Bazar Romulus Niculescu 23 s-au constatat următoarele deficiente : – În vederea efectuării controlului ,in blocul alimentar ,echipa de control a solicitat document de înregistrare sanitar veterinar ,pentru desfășurarea activității de alimentație publica ,administratorul asociației declarând ca nu îl are. – Unitatea nu este înregistrată Sanitar Veterinar pentru desfășurarea activității de alimentație publica in cadrul After School ; -au fost găsite in blocul alimentar produse cu data limita de consum depașită “faina albă de grâu cu data limita de consum 15.04.2022,mălai 15.08.2022 ,tăiței de orez 28.10.2022;biscuiți preambalati cu data limita 31.07.2022; -agregate frigorifice cu chedere depreciate acumulări de impurități ,baza frigiderului cu rugina pe zona întinsa ; -in același spatiu de frig , sunt depozitate ,produse lactate ,oua ,lapte ,mezeluri fara o delimitare fizica a acestora ; -tavanul prezintă zona de igrasie cu exfoliere a vopselei , pavimentul este murdar ;zona bancurilor de pregătire a preparatelor ,prezintă zone rupte cu acumulări de impurități ;nu exista zona de spălare a vaselor și a veselei ;nu exista zone de pregătire preliminara a materiilor prime ;in spațiul de desfășurare a activității culinare sunt depozitate direct pe paviment recipiente cu varza murata , care prezintă in interiorul recipientului colonii de mucegai ; -au fost identificate doua recipiente direct pe paviment cu resturi alimentare ,conform declarației administratorului urmau sa fie aruncate. -se folosesc ustensile de bucătărie neprofesionale; -sala de mese este amplasată in același spațiu unde se desfășoară activități didactice ,prezentând calorifere cu impurități, zone cu rugina ,tavan cu zone de culoare neagră ,in spațiu persista un miros înțepător ; -zona de trafic ,a unității /parter este murdară cu ciobituri ale pavimentului ,scări din material lemnos cu deprecieri . Plângere penala si amenzi!♬ Powerful songs like action movie music – Tansa