Umilință pentru români, în centrul Londrei. Mesajul postat de Poliţia britanică

de:
21 dec. 2014
0 Afișari
Umilință pentru români, în centrul Londrei. Mesajul postat de Poliţia britanică

„Ofiţeri de poliţie în civil operează în această zonă”, se poate citi pe avertizarea amplasată de Poliţia Metropolitană în faţa staţiei de metrou Covent Garden din centrul Londrei, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Scopul acestei avertizări este descurajarea bandelor de hoţi care ar viza numeroasele persoane care îşi fac cumpărăturile înaintea sărbătorilor în această zonă, arată realitatea.net.

Potrivit Daily Mail, românii sunt responsabili de cerşit agresiv, furt de buzunare şi fraude în Marea Britanie, dar problemele sunt mai grave în capitală. Jumătate din hoţii de buzunare prinşi în acest an la metrou erau din România, potrivit cotidianului britanic.

„Este important să clarificăm că această activitate nu este binevenită pe teritoriul nostru. Sunt români care nu vorbesc engleza şi nici nu ar trebui să fie în această ţară dacă nu îşi caută serios de muncă”, a declarat parlamentarul conservator Mark Field.

„Oamenii de aici s-au săturat de furturile de buzunare – zona s-a transformat în bucătăria lui Fagin”, afirmă Jack Gordon, preşedintele unei organizaţii locale. „Infracţiunile au un efect negativ uriaş asupra turismului, comerţului şi rezidenţilor. Problema este foarte dificil de tratat şi presupun că poliţia încearcă să prevină producerea infracţiunilor mai degrabă decât să aibă de-a face cu ele după ce acestea se produc”, a adăugat el.

Poliţia Metropolitană nu a precizat câte avertizări de acest tip a amplasat sau în ce limbi au fost scrise acestea.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane a declarat însă că ofiţerii din Westminster folosesc o serie de tactici „inclusiv folosirea unor anunţuri – în diverse limbi – pentru a avertiza oamenii în legătură cu riscul furturilor de buzunare în zonă şi pentru a oferi asigurări privind prezenţa ofiţerilor în zonă”.

Cookies