Azi, la ora 17, Guvernul se reunește în ședință pentru a decide măsurile de relaxare de la 1 iunie, momentul de Mare Relaxare anunțat încă de acum câteva luni.
Este o listă mai lungă de posibile măsuri de relaxare pe care Guvernul le poate decide astăzi. Este vorba, printre altele, de următoarele:
Cu câteva zile în urmă, premierul Florin Cîțu anunța un calendar al relaxărilor și declara că felul exact în care va arăta prima Mare Relaxare – cea de la 1 iunie – va fi decis în prima ședință de Guvern, care va avea loc joi sau vineri. Între timp, a venit și programarea acestei ședințe: va avea loc azi, joi, la ora 17:00.
„Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern – cred că şedinţa o să fie joi sau vineri – vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a declarat premierul.

În același timp, tot premierul Florin Cîțu anunță intrarea într-o nouă etapă a campaniei de vaccinare. Una intensificată și mult mai clar țintită, anunță șeful Guvernului.
„Avem vaccin, nu mai avem nicio scuză.. Vreți în concediu? Mergeți și vă vaccinați. Fiecare român trebuie să se gândească la ce îi lipsește și să meargă să se vaccineze. În campania «Împreună învingem pandemia», venim cu informații despre ce conține vaccinul. Am încredere că putem să depășim această pandemie prin vaccinare. Prin această campanie lansăm 11 spoturi care vor fi difuzate la televiziuni.”
Săptămâna trecută, Florin Cîțu mai spunea că la 1 iunie vor exista măsuri de relaxare, chiar dacă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate nu va fi atins.
”Putem să atingem cinci milioane, dar nu acesta este obiectivul. Obiectivul este să depăşim pandemia şi nu se poate decât prin vaccinare”,
Premierul crede că ”românii au înţeles mesajul şi se vor vaccina, în primul rând pentru sănătatea lor”.
În ședința de Guvern de astăzi la care se vor decide măsurile de relaxare, Executivul urmează să aprobe și un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din iulie – august 2021.