Ultimele cuvinte ale Florinei Vlădan, înainte de a fi ucisă: „George, vrei să mă împuşti? „

de:
29 mart. 2012
0 Afișari
Ultimele cuvinte ale Florinei Vlădan, înainte de a fi ucisă:

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă a agentului de poliţie Gheorghe Vlădan, ambulanţier la Policlinica MAI, anchetatorii prezentând filmul evenimentelor, inclusiv premeditarea faptelor bărbatului, informează Mediafax.

Procurorii notează în referatul înaintat Tribunalului Capitalei faptul că Florina Vlădan părăsise domiciliul conjugal în 8 ianuarie 2011, din cauza comportamentului agresiv al poliţistului, iar în 27 februarie citind în acţiunea de divorţ intentat de soţie în care erau indicaţi şi martori, Gheorghe Vlădan s-a decis să o ucidă pe ea dar şi pe colegele acesteia.

„Cunoscând că la data de 7 martie 2012 este primul termen de judecată în procesul de divor, Vlădan s-a deplasat în data de 27 februarie 2012 la Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi cerut copierea acţiunii de divorţ pornit de soţia sa victima Vlădan Felicia, după care a luat decizia să o ucidă. (…) Observând că în cuprinsul acţiunii sunt indicate că se va folosii de declaraţii de martori, probabil având în vedere discuţiile telefonice pe care le-a avut cu diferite colege de la locul de muncă al soţiei, inculpatul Vlădan Gheorghe a considerat că explicaţiile primite de la colegele sale de muncă cu privire la faptul că soţia sa, respectiv că nu lucrează, că este ocupată ori că deranjează activitatea salonului de coafură sunt făcute pentru a-l împiedica să se împace cu soţia sa şi astfel a luat decizia să le ucidă şi pe acestea”, notează procurorii.

În dimineaţa de 5 martie, în jurul orei 7.00, Gheorghe Vlădan s-a deplasat la salonul unde lucra soţia sa – amplasat în Şoseaua Ştefan cel Mare 1-3, din Bucureşti -, unde a aflat programul de muncă al acesteia. În jurul orei 14.00, bărbatul a revenit la coafor având o scurta discuţie cu Florina în faţa salonului.

„În aceste împrejurări, cunoscând că soţia sa victima Vlădan Florina este la locul de muncă, dar observând că şi celelalte colege pe care se hotărâse să le ucidă sunt în incinta salonului Perla, inculpatul Vlădan Gheorghe a revenit la domiciliu, unde după ce a introdus în armă încărcătorul cu 11 (unusprezece) cartuşe, toate cu vârf teşit, a introdus cartuş pe ţeavă, a consumat o cantitate de alcool – alcoolemia stabilită la ora 22.50 era de 0,25 g la mie – iar apoi s-a urcat la volanul autoturismului său marca Smart Cupeu şi s-a deplasat spre locul de muncă al soţiei sale”, notează procurorii.

În jurul orei 17.30, inculpatul Vlădan Gheorghe, având asupra sa arma cu glonţ marca Glock pregătită pentru tragere şi pusă la spate, purtând ochelari de soare şi vorbind la telefonul mobil a pătruns în incinta salonul Perla.

Vlădan a fost observat de colegele de muncă ale soţiei sale, dar şi de unii dintre clienţii salonului.

„Indiferent faţă de activităţile desfăşurate în localul public, inculpatul s-a deplasat în spaţiul destinat coaforului, situat în partea dreaptă după cum se realizează accesul din sala de primiri şi a continuat să vorbească la telefon în apropierea soţiei sale, după care s-a apropiat de acesta şi au purtat o scurtă discuţie referitoare la divorţ, victima explicându-i că nu mai au sens discuţiile pe această temă şi i-a solicitat să plece”, notează anchetatorii.

Acestea au fost momentele premergătoare revenirii lui Vlădan către sala de primiri a salonului, unde a îmbrâncit-o pe victima Mariana Bendre, colegă de serviciu a soţiei sale, cu care a discutat în repetate rânduri la telefon când o căuta pe soţia sa (telefonul salonului se afla în locul unde Bendre îşi desfăşura activitatea-n.r.).

„Observând gestul inculpatului, victima, Florina Vlădan, s-a apropiat de inculpat şi l-a apostrofat pentru gestul său, însă, observând că acesta a dus mâna la spate şi a scos arma ce o avea asupra sa a exclamat: «George vrei să mă împuşti?». Acestea au fost ultimele cuvinte ale victimei Vlădan Florina. În momentele imediate, inculpatul Vlădan Gheorghe aflat în faţa ei a deschis focul şi a împuşcat-o în zona pieptului (primul cartuş), glonţul trecând prin corpul acestei, victima căzând la podea şi începând să se târască din faţa inculpatului spre salonul de coafură”, explică procurorii, făcând traseul victimelor agentului de poliţie, care a avut o atitudine „impasibilă” pe tot parcursul atacului armat.

Mai mult, procurorii descriu faptul că ar mai fi putut fi victime două femei, însă lui Vlădan i se terminase muniţia.

Cookies