Ultima fiţă în mol: la cumpărături cu dădaca pe post de cărăuş

Și eu care crezusem că am vazut toate tipurile de snobi în molurile Capitalei, băi nene! Am văzut şi aplaudat fauna de piţipoance şi garabeţi, i-am văzut pe ăia de-i uită Dumnezeu cu o cola în faţă, pe malacii cu cască-n ureche care se scarpină în cur la intrare, pe târtanii care ies la agăţat îmbrăcaţi în izmene şi pe ăia de-s remorca cu bagaje în spatele muierilor care merg pe cuie. Și-am crezut c-am vazut tot. Dar cum trăim într-o societate cu un profil psihologic sofisticat, lumea se reinventeză. Mai nou vampele cu unghii de cinci centimetri nu se mai strofoacă să care pe braţ pungile din hârtie, cu firma cât mai la vedere. Au bona copilului după ele ca să facă asta. Nici o problema, până aici, dacă am fi să vorbim de bolnavele familiile regale. Însă te îngreţoşează să vezi o dadacă încreţită de bătrâneţe, cu mâinile stafidite pline cu sacose, care putea cu uşurinţă să-i fie bunică unei madame de Dorobanţi cu venituri dubioase. Să-i comanzi în magazinul plin de lume să umble prin bagaje că nu ştii exact ce culoare aveau cizmele cumpărate din magazinul de vizavi şi să-i vorbeşti cu spatele, la propriu. Ar putea fi cu uşurinţă studiu de caz la şcolile de sociologie dacă s-ar pune cineva să inventeze un curs special pentru antropologia molurilor.

Am avut un impuls nealtoit s-o iau de ceafă şi s-o dau de pământ însă probabil stima pentru munca flăcăilor de la paza magazinului m-a impiedicat să acţionez în consecinţă. Cu atât mai mult cu cât, dacă aş fi întrebat-o de ce e certată cu respectul cu siguranţă mi-ar fi răspuns inteligent şi m-ar fi trimis să caut răspunsul în Moromeţii lui Preda, la tăierea salcâmului.