Ultima fiţă dorobanţistică: Loft

Amenajat în Centrul Metropolis, care păstrează faţada de cărămidă a celei mai vechi tipografii bucureştene, Loft a devenit un fel de Mecca a lumii mondene din Bucureşti. Localul e mereu plin, iar în week-end rezervările cu cel puţin două zile înainte sunt necesare, dacă nu obligatorii.

După ce ţi-ai lăsat maşina la valet şi haina între blănurile mesenelor, la garderobă, ar fi bine să fii foarte în formă şi foarte subţire, pentru că altfel nu vei încăpea să intri la mesele înghesuite una într-alta. Poate din cauza succesului prea mare, spaţiul dintre mese s-a îngustat atât de mult încât chiar şi o fată firavă ajunge cu greu la locul ei fără a târî după ea paharele mesenilor de alături. Meseni care oricum te vor scruta din cap până în picioare, cu vuitton-radarul.

Altfel, muzica, lumina movulie, plăcute. Țevile care străbat tavanul dau un aer urban destul de „londonish” locului. Chelnerii sunt inconstanţi: unii foarte amabili, alţii cam înţepaţi, dar ocupaţi până peste cap, astfel încât trebuie să ceri de trei ori piper ca să primeşti odată. Că ai cerut proaspăt şi vei primi măcinat la a treia încercare, este totuşi un progres.

Dacă ai norocul să primeşti suficiente meniuri la masă pentru toată lumea, vei admira modul în care acestea sunt luminate din interior, dar mai ales numele felurilor de mâncare. Acestea sunt inspirate din titluri de filme, iar unele sunt chiar foarte reuşite: There Will Be Blood pentru tartar de vită sau Silence of the Lambs pentru…fireşte, miel.

Mâncarea e corectă, chiar dacă nimic nu a reuşit să ne impresioneze în mod special. Nici măcar vita wagyu, care nu avea gradul de marmorare a cărnii la care ne aşteptam. Muşchiul de vită e însă fraged şi, dacă vei cere să fie în sânge, chiar va fi în sânge, iar cartofii fierţi şi apoi prăjiţi de alături sunt chiar cei mai buni cartofi din oraş. Coquelet – cocoşelul – este gustos. Au mai fost gustoase nişte frigărui aperitiv al căror nume nu l-am reţinut, iar tartarul de somon, acceptabil. Nu ne-a încântat risotto-ul cu aripioare de pui Donnie Brasco, iar la desert feriţi-vă în orice caz de Mille-feuille! Foietajul e tare, iar crema puţină. Am auzit că laptele de pasăre e bun, în schimb, iar îngheţata, îngheţată.

O surpriză plăcută sunt preţurile la băuturi: Cointreau, Jagermeister sau Jack Daniel’s la preţuri cuprinse între 10 şi 12 lei, e de-a dreptul ieftin, mai ales având în vedere preţurile la mâncare. Cu felul întâi şi doi, apă, fără vin, nu ai cum să te încadrezi sub 100 de lei de persoană. Wagyu e cel mai scump fel de mâncare, 390 de lei pentru două persoane.

Mai pregăteşte 30 de lei preţul parcării cu valet şi ceva pentru doamna de la garderobă.