Teatru: Ultima femeie a senorului Don Juan

DISTRIBUTIA

Juan ………………………………………………………………………………………. FLORIN ZAMFIRESCU
Elvira ……………………………………………………………………………………… IRINA MAZANITIS
Carlos ……………………………………………………………………………………. MUGUR ARVUNESCU
Conchita ………………………………………………………………………………… KATIA PASCARIU
Hangiul ………………………………………………………………………………….. MIRCEA CONSTANTINESCU
Matilda ………………………………………………………………………………….. ANGELA IOAN
Mijo ………………………………………………………………………………………. GABRIEL PINTILEI
Executorul …………………………………………………………………………….. IONEL MIHAILESCU
Spadasini……………………………………………………………………………… DIMITRII BOGOMAZ, IONUT
……………………………………………………………………………………………… KIVU, RELU POALELUNGI

Regia şi luptele scenice ……………………………………………………….. VLADIMIR GRANOV
Scenografia …………………………………………………………………………. VITTORIO HOLTIER

Durata spectacol: 2h 30”

De la text pana la regie si interpretare, aceasta reprezentatie poate satisface pretentiile oricarui spectator, il cucereste, oferindu-i un teatru de calitate, care ii merge la suflet. „Un teatru frumos, cu o trupa minunata”, a fost impresia dramaturgului rus, Leonid Juhovitki care a vizionat premiera piesei sale la Teatrul Odeon, in regia compatriotului Vladimir Granov.
Destul de rar se poate intalni un astfel de spectacol care prezinta o piesa scrisa intr-un limbaj cuceritor, o tragicomedie despre un personaj legendar, Don Juan, intr-o constructie fermecatoare. Nu vom intalni personaje bune sau rele, ci oameni care isi cauta fericirea. Prozatorul si dramaturgul Leonid Juhovitki, cunoscut si apreciat pe diverse meridiane, ne propune cu aceasta piesa scrisa in 1982 o intalnire cu un altfel de Don Juan decat cel lansat de Tirso de Molina, in 1630, trecut apoi la Molière, ajuns la Byron, iar in secolul XX devenind subiect pentru multi scriitori, dar intotdeauna tratat cu aspra judecata. Don Juanul lui Leonid Juhovitki este un barbat de 50 de ani, obosit de aventurile prin care a trecut, haituit de cei pe care i-a deziluzionat, nemultumit de ambitia sa de a darui placere si bucurie femeilor. Este un om cu bune si relele sale, care nu va fi pedepsit de Comandor ca in alte scrieri despre el, ci viata prin personajul metafora, Executorul, care ii va aduce sfarsitul. Toate celelalte personaje, de la adolescenta Conchita la sotia sa Elvira, de la ofiterul Carlos la poetul Mijo, pana la familia hangiului – tipologii cu precizie desenate de dramaturg – ii solicita insistent un moment de multumire, fie prin iubire sau prin satisfactia razbunarii, dar toate ii pretuiesc demersul de a darui placere intr-o lume trista, cenusie. Piesa are un merit aparte prin modul in care dramaturgul  imbina poeticul cu ironia si satira. Replicile sunt vii, pline de miez. O astfel de piesa despre legendarul Don Juan, daca incapea pe mainile unui regizor dornic sa se evidentieze cu orice pret, avea toate sansele unei ilustratii teatrale socante, incarcata de accente erotice inutile, dar la moda in curentul teatral actual. Vladimir Granov, actor, profesor si regizor rus, a ocolit orice exagerare si, pe linia lui Stanislavski, a croit un spectacol incarcat de emotie, migalos lucrat, un spectacol in care fiecare scena, prin manevrarea dibace a luminii, e un adevarat tablou vivant.

Ileana Lucaciu, ROMANIA LIBERA.