“Uite câine-porcul!” Povești neștiute ale desenelor pe care le vedem peste tot prin București. Graffiti, street art și întrebarea care contează: De ce scriu ăștia pe pereți?

«Câine-porcul» este, probabil, unul dintre cele mai întâlnite desene de pe pereți, pe de stâlpi și  pe te miri unde prin  București. Are, normal, poveste și autor.

E plin orașul de desene simple,, desene spectaculoase și surprinzătoare, mângăleli și tânguieli (cu scris mare, cu jale și cu graffiti spray, un «Iartă-mă, prințesa mea!») 

Graffiti, street art, mâzgăleli și, câteodată, chiar și vandalizari – știm despre ce e vorba. Unele desene/scrisuri ne plac mult, altele ne intrigă și, desigur, cele din urmă ne zgârie ochii și creierul.

Totuși, „De ce scriu ăștiia pe pereți?”

Una dintre întrebările care contează e “De ce scriu ăștia pe pereți?”. Este întrebarea căreia a vrut să-i răspundă regizorul Alin Boeru, care a făcut cu exact acest nume, pe exact această temă.

Alin fotografiază de mulți ani pereții scriși sau desenați, dar e atent și la oamenii pe ai căror blocuri apar “lucrările”. Prin 2018, doi buni prieteni (artiști stradali) i-au propus să facă împreună un documentar despre graffiti și street art, că nu există un “dosar streetart” al Bucureștiului, un loc în care să găsești artiști stradali și grafferi din ultimii 30 de ani. 

Mai jos, un interviu cu omul care spune povestea celor care se despart de arta lor de îndată ce termină o lucrare și o fotografiază. O lasă cadou străzilor și oamenilor care trec pe lângă ea.  

Artiștii stradali din București și lucrările lor, într-un documentar

B365.RO: Cum ai ajuns să faci acest documentar. De ce un documentar despre graffiti și street art în București? 

Alin Boeru: Gândul pentru acest documentar a apărut în decembrie 2018. Știu exact, pentru că am o fotografie în telefon din acea zi din atelierul a doi prieteni street-artiști: Robert Obert și John Dot S. Ne-ntâlniserăm să discutăm despre ce presupune realizarea unui astfel de documentar, nebănuind amploarea pe care urma să o capete proiectul. 

Eu colecționam deja de niște ani pe pagina personală și pe Regia Autonomă de Trăit în Comun  fotografii cu pereți colorați, scriși, desenați, mai lucrasem la câteva documentare și proiecte de ficțiune, scriam scenarii și regizam, așa că a venit natural, cumva, colaborarea dintre noi. După încă niște luni de discuții, printr-o conjunctură fericită, am ajuns în ograda casei de producție Wearebasca. Acolo, împreună cu producătorii Claudiu Mitcu și Ioachim Stroe, ne-am hotărât că vom aplica la sesiunea de finanțare a CNC-ului din acel an. După ce am obținut sprijinul, am început lucrul la primul documentar românesc despre graffiti și street art, am filmat peste 80 de ore de interviu, am parcurs peste 40 de ore de materiale de arhivă și, astfel, la 5 ani de la primul gând avut într-un atelier de pe  lângă Gara de Nord, lucrurile au devenit reale și, în sfârșit, se poate proiecta pe pereți filmul De ce scriu ăștia pe pereți?. 

Consider că un documentar despre acest subiect era necesar, în contextul în care zi de zi trecem pe lângă desene și mâzgălituri pe ziduri și, de cele mai multe ori, nu știm de unde să le luăm, cui aparțin ele, cum ar trebui să ne raportăm la cei care le fac. Abordând întreg universul din perspectiva mea, un om obișnuit, care nu a avut nicio legătură cu această mișcare culturală, filmul invită spectatorul să descopere și să experimenteze, prin intermediul meu, ce se întâmplă în adâncurile acestui fenomen și să își pună întrebări, dincolo de cea din titlu.

B365.ro: Povestea prin care publicul larg poate descoperi aceste două fenomene – parte din cultura urbană – este una destul de personală. De ce ai ales această direcție?

Alin Boeru: Într-adevăr, am ajuns la o abordare destul de personală asupra culturii de graffiti și street art, lucru care, la prima mână, ar putea părea contraintuitiv: e un mediu în care se pune atât de mult accent pe ego, încât orice prezentare a lui dintr-un alt punct de vedere este „de neconceput”. Aproape toate materialele video pe care le-am găsit pe internet sau pe platformele de streaming despre subiect sunt extrem de dinamice, ilustrate sonor prin muzică rap, axându-se pe momentele de acțiune și adrenalină din timpul realizării unor lucrări, pe montaje rapide etc. Deși spectaculoase, mi s-au părut, de cele mai multe ori, superficiale și deloc potrivite felului în care îmi imaginam eu lucrurile. Am vrut să fie totul cât mai raw, cât mai puțin produs, și simt că doar o înșiruire de interviuri ilustrate redundant ar fi făcut un deserviciu întregului demers. 

Oamenii pe care am ajuns să-i cunosc m-au fermecat și impresionat, până la punctul în care m-au determinat să renunț la viața de corporație și să mă arunc în gol în universul numit cinematografie. Astfel că, atunci când am ajuns într-o fază intermediară de montaj și testam diferite modalități de storytelling vizual, alături de editorul filmului, Ștefan Schultz, decizia de a include firul meu narativ a venit firesc, dar la pachet cu multă încărcătură emoțională și stres asupra mea. Știam că urmează să mă expun, pe mine și pe ai mei, și că există o linie fină dincolo de care nu am vrut să trec, pentru a păstra, totuși, focusul pe comunitate. 

Am vrut să am în film această abordare în antiteză între „lumea noastră”, a „oamenilor obișnuiți” și cea a grafferilor și artiștilor stradali, pentru ca publicul să poată fi expus din plin la tot ce înseamnă diferențe și similarități dintre „noi” și „ei”.  

B365.ro: Spune-ne povestea a una, două lucrări de graffiti sau street art de care ne lovim în fiecare zi prin București și despre care nu știm prea multe dedesubturi. Cine sunt artiștii care le creează și de ce te-au impresionat?

Alin Boeru: E foarte greu să alegi doar 1-2 lucrări, în condițiile în care Bucureștiul este plin de vopsea. Mă gândesc că cel mai bine ar fi să aleg câte un exemplar din fiecare ramură:

Nu îi cunosc autorul, dar mă încântă ideea că cineva a reacționat în spațiul public la o chestiune care îl afecta: cineva a tăiat un copac care până prin 2020 a fost acolo și altcineva a fost lezat de dispariția copacului și a protestat cu un spray de vopsea. Scurt pe 2!

Mi-a rămas în minte pentru că m-a surprins, în primul rând, poziția sa. E adevărat că, de cele mai multe ori, lucrările lui MSER sunt plasate cel mai sus, deasupra altor desene, însă, de data asta, „deasupra tuturor” a atins noi culmi, într-un loc vizibil, dar destul de greu accesibil, deasupra șoselei, sub pasajul Basarab. 

Sunt foarte mulți porci-câini creați de AEUL prin tot orașul, dar mi-a rămas ăsta în minte și datorită întâmplării ca acea trotinetă să fie plasată acolo fix când am trecut eu pe lângă ea

Îmi place să cred că și în momentul realizării desenului a fost acolo una, întrucât AEUL e, deseori, inspirat de mediu și de lucrurile care se întâmplă în jur.

Îmi place stilul întregului univers cyberpunk al lui Obert, încă de când am descoperit Profeția Urbană și, de atunci, e mereu o bucurie să mă reîntorc, chiar și pentru o filă de mural, în acea lume ticsită de introspecții și mesaje pro-thinking, anti-poluare, anti-establishment.

B365.ro: Poate că mulți dintre noi, când se gândesc la graffiti cel puțin, au senzația că vorbim despre niște artiști neînțeleși, poate mai degrabă niște huligani decât niște artiști în toată regula. Ce anume din ce ai descoperit contrazice această afirmație pentru tine? 

Alin Boeru: Am cunoscut mulți oameni și, într-adevăr, unii dintre ei se potrivesc profilului de golani, dar nu toți. O generalizare în acest sens ar fi total greșită. Am întâlnit grafferi care desenează de peste 25 de ani aceleași litere, creând în jurul lor universuri și lumi de nebănuit (cel care m-a impresionat cel mai mult este Home Boy LDJ, de la care am învățat câteva lecții importante despre graffiti și modul în care ar trebui să ne raportăm la el ), oameni care au făcut facultăți de artă, extinzându-și activitatea și spre street art sau muralism, grafferi expuși la Muzeul Național de Artă Contemporană, indivizi pasionați până la cer de arta lor și care au făcut sacrificii pentru a o putea practica. 

Bagabonții cu spray-uri despre care Ombladon spunea că scriu istoria – o fac, din ce în ce mai des, dintr-o poziție elevată și cu un spirit de frondă antrenat în valorile pure ale culturii.

B365.ro – În „De ce scriu ăștia pe pereți?” apar nume cunoscute, cum ar fi Deliric (Toto Eremia), 1-Q Sapro sau Dan Perjovschi. Care este relația fiecăruia cu subiectul documentarului tău, dat fiind că vorbim despre personaje extrem de diferite pe scena publică?

Alin Boeru: Da, am avut norocul să cunoaștem niște personaje cu un background artistic foarte mare în spate, care au/ au avut legături cu lumea graffiti-ului și a street-art-ului. Deși e cunoscut mai mult pentru muzica lui, Deliric este unul dintre primii grafferi de la noi (semna cu BROKE), care au stat la baza fenomenului în România. 

1-Q Sapro, membru al trupei Morometzii, a experimentat cu spray-ul, la începutul carierei sale, folosindu-se de pereți ca mediu de promovare pentru formație, înglobând astfel și acest element important al culturii hip-hop. Din arhiva lui personală am primit câteva fotografii importante pe care le-am folosit în documentar. 

Dan Perjovschi este primul artist pe care l-am intervievat pentru acest proiect, din faza incipientă, când încă nu aveam sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Stilul său este cu totul special, plasându-l la granița dintre arta stradală și cea de galerie, fiind un fervent susținător al mișcării de guerrillă din arta stradală şi un creator generos cu o gândire limpede. 

B365.ro: Cât de dificil este să faci documentar? Care au fost provocările tale pe acest traseu?

Alin Boeru: Răspunsul la această întrebare încă se construiește în mintea mea. Pentru că, dincolo de provocările din faza de (pre/post)producție – eforturi de a susține deplasările, echipamentele, consumabilele, serviciile de post-producție, dificultatea interacțiunii cu unii dintre subiecți, locațiile necunoscute până în ziua filmării, mă lovesc, în prezent, de noi greutăți, pe partea de distribuție și promovare. Descopăr, la prima mână, că nu este cel mai ușor lucru. Chiar dacă ai un film terminat, nu este de ajuns să-ți dorești să îl arăți oamenilor. 

Există o oarecare birocrație, o nevoie imensă de fonduri pentru harduri, materiale promoționale, închiriere spații, închiriere echipamente pentru proiecții în spații neconvenționale, promovare online, deplasări cu echipa pentru Q&A-uri etc. Un alt lucru pe care îl constat, când scot capul din bula mea, este că nu toată lumea este interesată de film românesc… şi documentar… şi, pe deasupra, care pare a fi și despre un subiect nișat, cum este cultura graffiti și street art. Spun „pare” pentru că filmul este, în egală măsură, despre oamenii care desenează, cât și despre cei care doar văd aceste desene în spațiul public.

Oricine a visat vreodată că va scoate dinlăuntrul său creativitatea, dar s-a temut, oricine a sperat că va face pe cont propriu ceva, dar nu a avut curaj să renunțe la siguranța aparentă a unui loc de muncă stabil, oricine zăbovește, poate, de prea mult timp, în a lua o decizie importantă în viață se va regăsi în acest film. 

B365.ro: Ce urmează pentru tine și ce urmează pentru acest documentar? Unde îl vom putea vedea în continuare? 

Alin Boeru: Pe termen lung, ne dorim să ajungem cu filmul în cât mai multe orașe din țară, mai ales în cele în care am filmat, la evenimente de graffiti și street-art sau la festivaluri de film. Vrem ca documentarul să ajungă la cât mai mulți oameni și să nască dezbateri. Din ocaziile pe care le-am avut până acum, acest lucru s-a întâmplat, fiecare proiecție fiind primită cu efervescență și urmată de discuții sau de mesaje private primite pe cele două pagini ale filmului: instagram și facebook.

Cum spuneam mai sus, în prezent, suntem în etapa de dumirire-bâjbâire și stabilire a detaliilor ce țin de distribuția filmului. Știm sigur de o proiecție care va avea loc la începutul lunii Noiembrie – nu putem anunța încă locul, data și ora, dar o vom face de îndată ce va fi comunicată oficial. 

Ne-ar plăcea ca unul dintre distribuitorii locali de film să vadă un potențial în subiect și să ne ajute cu aspectele pe care noi abia acum le descoperim. Dacă nu, mergem oricum mai departe, cu zâmbetul pe buze și vopseaua pe haine, către orice pereți vor fi pregătiți să ne găzduiască.