Uimitor apel la cumpătare al dlui Grindeanu, cel cu ceasul scump ascuns în buzunar. Le cere parlamentarilor PSD care au case în București să renunțe de urgență la chiriile decontate

13 iun. 2025
1546 afișări
Uimitor apel la cumpătare al dlui Grindeanu, cel cu ceasul scump ascuns în buzunar. Le cere parlamentarilor PSD care au case în București să renunțe de urgență la chiriile decontate
Uimitor apel la cumpătare al dlui Grindeanu, cel cu ceasul scump ascuns în buzunar. Le cere parlamentarilor PSD care au case în București să renunțe de urgență la chiriile decontate | Sursa foto colaj: Dreamstime

Printre multele chestii pe care le plătim parlamentarilor (dincolo de salarii, evident) se numără și chiriile în București, că aici este serviciul  lor numit „Parlament”.

Nu contează dacă au sau n-au proprietăți în oraș sau în zona metropolitană, senatorii și deputații pot deconta chiriile – 6.000 de lei pe lună pentru cazarea în București

Și, dacă pot să o facă, o fac. Evident.

Parlamentarii care au case în București, dar cărora le plătim noi chiriile

Europa Liberă scrie că 270 din cei 331 de deputați primesc bani pentru chirie în București, deși mulți dintre ei au proprietăți în București sau în Ilfov. Unii au fost aleși chiar pe listele de la București sau Ilfov, alții le-au „vândut ” chiar înainte să se instaleze în funcții. 

Legea are o ușiță pe care deconturile se pot strecura cu foarte mare ușlurință: le permite să dețină oricâte proprietăți în București sau Ilfov, dar, pentru a primi chirie, ei nu trebuie să aibă domiciliul în niciuna dintre proprietățile respective.

Domnul Garcea, de exemplu (Mugur Mihăiescu) primește această în fiecare lună bani de chirie de la noi, deși are mai multe proprietăți în București și un apartament de 800 de metri pătrați în Ilfov.

Fac asta parlamentari de toate culorile, de la toate partidele – PSD, PNL, USR,

PSD, de exemplu, are șase parlamentari cu proprietăți în București sau Ilfov, dar decontează chirii din bani publici. Este vorba despre   

  • Adrian Câciu (domnul politician care tot zice să plătim o  taxă de solidaritate, în vreme ce dumnealui se fâțâie prin București cu Mercedes de 100.000 de euro, dar despre care spune „nu e de lux, e închiriată cu 1.000 de euro pe lună”. 
  • Vlad-Florentin Drînceanu,
  • Mirela-Florența Matichescu,
  • George-Adrian Popa,
  • Ştefan-Ovidiu Popa
  • Mihai-Viorel Fifor.  

Uimitorul apel la cumpătare la chirii al domnului Grindeanu (domnul „bagă repede ceasul în buzunar”)

Azi, după ce jurnaliștii Europa Liberă au scotocit prin situațiile locative ale parlamentarilor noștri cei costisitori, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, le cere colegilor să nu-și mai deconteze chiriile:

Le-am cerut tuturor colegilor parlamentari să renunțe de urgență la sumele provenite din  deconturi ale chiriei în condițiile în care au o proprietate în Capitală! Aceste deconturi nu își găsesc vreo justificare în condițiile în care, în aceste zile, discutăm despre măsuri pentru reducerea deficitului bugetar și a cheltuielilor publice!

Mai spune că dorința sa e ca „parlamentarii social-democrați să fie primii care dau un exemplu de cumpătare și de restrângere a cheltuielilor ce implică bani publici, chiar dacă legea permite astfel de deconturi!” și că vrea modificare legii:

De aceea, am solicitat ca legea care permite decontarea acestor cheltuieli să fie modificată, în regim de urgență, în această sesiune parlamentară, astfel încât astfel de deconturi să nu mai fie posibile!

Cel mai frumos lucru din toată această poveste cu cumpătarea este că apelul vine de la domnul grindeanu, cel care și-a uitat la mână ceasul foarte, foarte, foarte scump, pe care l-a scos de la mână și l-a băgat în buzunar la o conferință de presă pe autostradă.

Dumnealui a zis apoi că nu l-a dat jos de la mână ca să ascundă vreo opulență, ci fiindcă a a avut cândva ceva probleme la sistemul de închidere. 😉 Dar, chiar și așa, i l-a dat lui Ciolacu să-l probeze și admire. În aceeași conferință de presă.

@stirilekanaldro

Gestul ministrului transporturilor de a-și ascunde ceasul scump în timpul declarațiilor de presă de pe șantier a devenit viral. După ce a stârnit un val de comentarii în mediul online, Sorin Grindeanu a venit cu explicații. Ulterior, l-a lăsat și pe premierul Ciolacu să îl probeze. stirilekanald kanaldromania

♬ sunet original – Stirile Kanal D – Stirile Kanal D

Sursa foto colaj: Dreamstime

Cookies