Udrişte: Până în 2030 sa va dubla reţeaua de metrou din Capitală

de:
27 dec. 2011
0 Afișari
Udrişte: Până în 2030 sa va dubla reţeaua de metrou din Capitală

”Avem o strategie până în 2030. Atunci, metroul va fi principalul mijloc de transport public, având în vedere că s-ar putea transporta zilnic, în medie, 1,5 milioane de călători, aproape cât toată populaţia înregistrată astăzi în Bucureşti”, a declarat pentru Capital Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex. Practic, asta înseamnă un număr dublu de călători faţă de prezent, când numărul de călători ajunge la 650.000 zilnic, în perioadele de vârf.

Gheorge Udrişte spune că în 12 ani vom avea peste 150 de staţii, faţă de 51 câte sunt acum, şi o reţea de cel puţin 140 de kilometri, practic o dublare comparativ cu cei 70 de kilometri de astăzi.

Punctual, potrivit lui Udrişte, extinderea reţelei, în următorii 20 de ani, înseamnă finalizarea unor proiecte precum: Linia 4 Gara de Nord – Gara Progresul, Linia 5 Drumul Taberei – Pantelimon, Linia 6 Otopeni – 1 Mai, Linia 7 Bragadiru – Voluntari, cât şi extinderea magistralelor existente: Pipera – Tunari, Ghencea – Domneşti, Laminorului – Mogoşoaia, Pantelimon – Cernica. În prezent, reţeaua de metrou a Capitalei are patru linii (magistrale).

Printre proiectele care au obţinut finanţare se numără şi o parte din Linia 5 Drumul Taberei – Pantelimon, prelungirea Liniei 4 cu două staţii, dar şi Linia care face legătura între Aeroportul Otopeni şi Bucureştii Noi.

Citeşte şi Două noi staţii de metrou pe M4 se fac din primăvară cu un miliard de lei

Cookies