ESENTIAL

Udrea despre Vanghelie şi Piedone: Sunt codaşi la fonduri europene

„La nivelul ADRBI (n.r. – Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov), zona Bucureşti-Ilfov a depus 721 de proiecte din care am contractat 69. Bucureştiul a mers cel mai prost din toată ţara. Este vina autorităţilor publice locale pentru că nu au gândit şi nu au elaborat proiecte, nu au fost interesate. Ne-am fi bucurat dacă acelaşi interes l-am fi regăsit la sectoarele cinci şi patru şi la nivelul Primăriei Capitalei”, a declarat ministrul Elena Udrea cu prilejul semnării a cinci proiecte cu finanţare europeană pentru modernizarea cartierelor Baicului şi Ion Creangă din Sectorul 2 al Capitalei.

Șefa MDRT a adăugat că Sectorul 2 se află pe locul I în clasamentul primăriilor din Bucureşti care au depus cele mai multe proiecte cu fonduri europene, până acum fiind înregistrate 19 proiecte. „Urmează Sectorul 3 cu 15 proiecte, apoi Sectorul 6 şi apoi Sectorul 1. Sunt alte primării care nici nu s-au gândit să întocmească un proiect”, a exemplificat Udrea.

Ministrul Dezvoltării consideră că unele administraţii locale nu aplică pentru proiecte finanţate cu fonduri europene pentru că beneficiază de bugete locale consistente. „Uniii sunt tentaţi să cheltuiască toţi banii de la buget, pe lucrări mai puţin necesare. Sunt primari care au avantajul de a avea bani mulţi la buget şi, cum îmi place mie să spun, pun gazon iarna”, a conchis Udrea.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button