Ucraina a intrat în ziua 4 de război. Capitala Kiev rezistă eroic peste noapte, spre admirația occidentului

27 feb. 2022
544 Afișari
Ucraina a intrat în ziua 4 de război. Capitala Kiev rezistă eroic peste noapte, spre admirația occidentului

După trei zile de război, Kievul se află sub controlul forțelor militare și de apărare teritorială ucrainene, potrivit autorităților ucrainene. În ciuda avertismentelor de sâmbătă seară că Kievul va fi atacat de rachete rusești, un blitz aerian nu a avut loc, transmite BBC. S-au auzit totuși explozii în apropierea orașului, iar un depozit de petrol din Vasilkiv, în sudul capitalei, a fost lovit de rachete rusești și incendiat. Cerul a rămas iluminat mai mult timp. Incendiul a produs temeri că va degaja fum toxic, iar locuitorii au fost avertizați să-și închidă ferestrele și să rămână în casă.

Forțele ucrainene continuă să controleze orașele majore ale țării, în ciuda ofensivei Rusiei. Forțele ruse avansează în sudul țării, unde înaintează spre est (Odesa) și vest (Mariopol), pentru a cuceri principalele orașe port la Marea Neagră și Marea Azov. Confruntări armate aveau loc duminică dimineață în orașul Harkov, din estul Ucrainei, aproape de granița cu Rusia, după ce trupele ruse au anunțat că au pătruns în localitate.

„Am arătat lumii – nu vă fie frică de Rusia, fiți puternici și respingeți-o!”

Ministrul apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, s-a declarat mândru că armata sa a arătat tuturor că poate lupta cu invazia comandată de Putin:

”72 de ore de rezistență! Lumea nu a crezut. Lumea s-a îndoit. Dar noi nu am stat pur și simplu, ci am continuat cu încredere să luptăm cu ocupantul rus! Am arătat lumii – nu vă fie frică de Rusia, fiți puternici și respingeți-o! Sprijinul pentru Ucraina trebuie să fie mai puternic! Siguranța voastră depinde de noi!”.

Conflictul are deja primul bilanț provizoriu: cel puțin 64 de civili au murit și peste 120.000 de refugiați au părăsit țara, inclusiv spre România, scrie Libertatea.

VIDEO | Mii de ucraineni încearcă să forțeze urcarea într-un tren către Polonia. Oamenii fug din calea războiului din Ucraina

Cookies