ARHIVA B365

Ucigaşul japonez, suspect de crime în serie

Poliţiştii au descoperit mai multe dosare de crime cu autor necunoscut, din care reiese un mod de operare asemănător cu cel folosit de Vlad Nicolae în cazul tinerei japoneze.  Poliţia nu exclude astfel ca tânărul de 26 de ani să fie autorul acestor crime nerezolvate. 

În noaptea de 15 august, tânăra japoneză a fost acostată de principalul suspect în acest caz, Vlad Nicolae, în incinta aeroportului Henri Coandă. Acesta s-a oferit să o ajute pe fată să gasească un taxi, pentru ca ea să ajungă în Gara de Nord, de unde urma să ia trenul spre Craiova. Yurika i-a acceptat ajutorul şi cei doi au mers împreună prin parcarea aeroportului şi au urcat într-un taxi. Vlad Nicolae i-ar fi cerut apoi şoferului lui să oprească, spunându-i tinerei, în engleză, că de aici o va ajuta el să ajungă la gară. Deşi gara era mult mai departe, taximetristul a oprit totuşi şi i-a lăsat pe cei doi pe marginea drumului. Apoi a plecat, căutând pe şosea o zonă fără separatoare de trafic, pe unde să poată întoarce maşina spre Bucureşt. I-a văzut apoi pe cei doi, după aproximativ 2 minute, la marginea şoselei, însă pe celălalt sens de mers. Două zile mai târziu, în acelaşi loc, a fost descoperit cadavrul victimei.

Poliţiştii l-au găsit pe suspect datorită telefonului japoneze, pe care-l furase acesta. Anchetatorii au dispus localizarea telefonului mobil al victimei imediat după ce au identificat-o şi au ajuns astfel la Nicolae Vlad. Taximetristul l-a recunoscut ca fiind individul cu care a lăsat-o la marginea pădurii pe tânăra ucisă. Cu toate acestea, Nicolae Vlad nu recunoaşte comiterea crimei. Supus la testul poligraf, el a dovedit însă că are comportament simulat.

Până în acest moment al cercetărilor, la data de 18.08.2012 procurorii au formulat propunere de arestare preventivă a agresorului pentru o durată de 29 zile, începând cu data de 19.08.2012. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis propunerea şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 29 zile. De asemenea, în cauză a fost efectuată cercetarea locului faptei, au fost audiaţi martori, a fost identificată victima, s-a efectuat autopsia cadavrulu ,a fost dispusă o expertiză ADN, care urmează a fi efectuată în zilele următoare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button