Turul Murăturilor în București. Alte trei restaurante celebre cu specific românesc plus dl Georgescu din Piața Domenii – Ep. 2

15 oct. 2021
1426 Afișari
Turul Murăturilor în București. Alte trei restaurante celebre cu specific românesc plus dl Georgescu din Piața Domenii – Ep. 2

Salutare. Continuăm Turul Murăturilor pentru a descoperi cele mai bune izvoare de acrituri din București, gogonele adevărate, castraveți și varză de calitate.

Pentru a păstra tradiția primului episod, pentru astăzi, am colindat alte trei restaurante celebre, pe numele lor: Lacrimi și Sfinți, Hanu’ Berarilor și Hanu’ lui Manuc. Am trecut, evident, și pe la piață, așa că m-am plimbat cu mâinile la spate ca un adevărat pensionar printre tarabele din Piața Domenii, până am dat de dl. Georgescu, făcătorul de murături. În episodul de astăzi, am luat lucrurile gradual, adică de la varză la fa-bu-los.

#Murăstories de prin Bucovina

Înainte de a-i da bice episodului de astăzi, dacă tot suntem aici, voiam să-ți povestesc pe scurt ce-am aflat de la niște oameni din Bucovina, despre cum „se pun” murăturile prin zona lor. Citez: „La noi, în Bucovina, toamna, fiștecare familie umple frumos un butoi cu murături, îl leagî bini, scrie numele familiei pi butoi și ARUNCĂ BUTOIUL ÎN IAZ, în lac, ce are fiecare acolo în sat la el. Butoiul stă coloșa pi fundu’ iazului, sau lacului, la rece, până la Crăciun, când, fiecare familie se duce, își scoate butoiul din iaz și îi dă cep. Așa se fac murăturile în Bucovina!”

Acum, c-o fi adevărat, că n-o fi, Dumnezeu știe. Dar tre’ să recunosc că sună cel puțin fascinant. Ba mai mult, are și sens. Pe fundul lacului e rece, temperatura constantă, iar dacă există și un curent cât de cât, butoiul se mișcă suficient de mult încât barbotarea să se facă automat. Destul de deștepți bucovinenii, dacă mă-ntrebi pe mine.

Acestea fiind povestite, să înceapă…

Turul Murăturilor în București!
Episodul 2

 

Criterii și garnitură pentru Judecata Murăturilor

Salinitate
Crocănțeală și fermitate
Iuțeală
Gust

Și cum murăturile nu merg pe stomacul gol, de data asta, am așezat lângă murături o pastramă de oaie la tigaie cu vin și usturoi, servită cu mămăligă, așa cum e descrisă de la Hanu’ Berarilor. Arată mai bine decât gustul pe care-l ofertă. Decentă la gust, dar nimic special încât să merite cei aproape 50 de lei. Calitativ, sub nivelul pastramei de oaie “pedantă, care n-a călcat în viața ei pe jos”, marca Bistro Boala Copiilor, despre care am făcut vorbire aici.

Hanu Berarilor – Varză murată, castraveți murați și gogoșari în oțet

Sau mai bine zis niscavai castraveți fleoșcăiți, sărați de-ți sare căciula, din care guști și îi lași deoparte. Nici măcar de dat la câini, că n-au greșit cu nimic săracii.

Gogoșarii? La fel. Moi și insipizi. Nici sărați, nici dulci, nici aromați. Mai mult ceva din care să muști chiar și după ce ți-ai dat jos proteza. Există și o parte bunicică: varza. Decentă. Cât de cât crocantă, sărată la limită.

Cu excepția verzei, murăturile de la Hanu’ Berarilor mi s-au părut mai mult niște legume uitate de soartă într-un borcan cu prea multă sare. De iuțeală nici nu mai vorbim. Zero. Concluzia? Varză!

Hanu’ lui Manuc – castraveți, gogoșari și varză

Castraveții sunt fermi, tari, ceea ce e bine, însă bucătarul nu s-a zgârcit cu sarea. A pus, băi, nene, toată salina Cacica și încă jumătate de Slănic Prahova. Aproape necomestibili.

Cumva, varza este decentă. A scăpat de extra sare. Cum spuneam, decentă, în sensul că e crocantă, puțin sărată. Cu toate aste, are niște ulei adăugat pe ea. Poate așa-i plăcea lu’ Manuc. Probabil nu vom afla niciodată motivul. Dacă o lăsau simplă, poate era mai bună. De ce zic asta? Dacă vrei ulei pe varză, întingi în tigaie și-ți iei cât trebuie. Ulei din ăla cu aromă de oaie sau de friptură de porc, în care întingi și dumicatul de mămăligă. Eu așa fac.

Culmea, gogoșarii salvează ziua, fie ei și în oțet. Dulcegi, fermi, bunuți. Chiar comestibili. Picănțeală? Zero barat.

Overall, peste Hanu’ Berarilor. Cu foarte puțin.

Lacrimi și Sfinți – gogonele, castraveți și gogoșari

Poate cel mai răsărit restaurant cu specific românesc la capitolul murături. Murăturile nu-ți dau o lacrimă de fericire neapărat, dar sunt în graficul murăturilor bune, nebatjocorite. O fi, sau nu, rețeta domnului Dinescu, cert e că nu acriturile n-au dezamăgit. Au contraire!

Castraveții sunt crocanți, perfect sărați și, mai ales, parfumați și aromați. Se simt ierburile puse laolaltă cu ei. Foarte aproape de adevăr. Mi-a plăcut mult, mult de tot fermitatea și aroma lor. Murați numa’ bine.

Lacrimi și Sfinți

Nici gogonelele nu sunt de lepădat. Au o aromă specială, un condiment parfumat pe care nu-l identific neapărat, dar mișto la gust. Sărate cât trebe și ferme.

O premieră. Gogoșarii au gust. Foarte, foarte gustoși. Par murați într-un mix de saramură cu oțet. Sunt fermi, crocanți și aromați. Very nice! Ce mi-ar fi plăcut mie să aibă în plus? Oleacă de iuțeală. Să piște la limbă. Puțin, nu mult.

Carevasăzică, când nu umple știucă cu știucă, nentu’ Dinescu le are și cu murăturile. Ori el, ori doamnele pe care le-am zărit la bucătărie și care m-au privit suspect când am cerut doar murături. Ce-or fi zis? “Ia uite-l și pe chiaburu’ ăsta. A venit să cumpere murături la 10 lei în loc să meargă-n piață.” Că veni vorba, e 5 lei diferența de preț între murăturile Lacrimi și Sfinți și Hanu’ Berarilor, iar diferența de gust și calitate dintre cele două e de la cer la pământ. Îți dai singur seama cine e cerul și cine-i pământul.

Murături Fabuloase, de la dl. Georgescu din Piața Domenii

Georgescu. Piata Domenii

În urma unui pont anonim, am descoperit o mică comoară în Piața Domenii. Probabil, viitorul meu furnizor oficial de acrituri. Domnul Georgescu este un mic comerciant ascuns printre tarabele din piața Domenii și ascunde în butoaiele sale multe nestemate murate: castraveți, conopidă (ÎN SFÂRȘIT!), gogonele roșii, gogonele verzi, totul ca la carte. Îți vine să le mănânci goale!

Poate cei mai buni castraveți gustați până acum. Cum să zic: crocanți, buburuzați, perfect murați, sărați și aromați (se simte puțin mărar). Aproape perfecți! (nr: înainte de a scrie, mănânc și mă înregistrez audio. Aici s-au auzit mulți de mmm, mmm, mamă, mamă, mamă!)

 

Cranț! Mușc din castravete și fug repede în camera cealaltă să îi spun soției: Băi, tre’ să guști din castravetele ăsta! E cevaaaaaa…

N-am observat că era într-un call. Acum știe și upper managementul unei multinaționale despre castraveții domnului Georgescu din Piața Domenii. Castraveți fabuloși, de nota 11 din 10, care te și înțeapă nițel în vârful limbii! FA-BU-LOȘI! Să se-audă până în fund, la taxatoare! Gogonelele și conopida sunt cam în același registru. La conopidă aș fi preferat mai multă fermitate. Mă rog, detalii, detalii. Mai zic de gogonele roșii? Nu mai zic.

Lumea murăturilor are nevoie de mai mulți domni Georgescu! Să-l clonăm, zic! Felicitări! Așa da!

Atât pentru episodul de astăzi. Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.

Fade to black. The end.

PS: Tu ce furnizor de murături ai la tine în cartier?
Lasă sursa ta într-un comentariu, ca să-i facem un bine.

Uite și alte locuri pe unde-am mai mâncat:

Cookies