Turnul de parașutism din București. Povestea „bățului” de beton abandonat de autorități și adoptat de grafferi

Este imposibil să treci prin apropierea Arenei Naționale și să nu vezi turnul de parașutism și podul metalic din vârful său. La fel cum în sud ai CET Progresu sau în nord-vest ai antena de comunicații STS, așa ai în estul Capitalei turnul care a fost ridicat la începutul anilor ’50 aproape de Piața Muncii. La cei 80 de metri ai săi, este departe de a fi cea mai înaltă structură din București, dar își păstrează titlul de cel mai înalt turn de parașutism din țară.

Știați că în București se află cel mai înalt turn de parașutism din țară? Nu, nu este la periferie, undeva în vreun câmp, ci se află între stația de metrou Piața Muncii și Arena Națională, mai precis în fostul complex sportiv și cultural „23 August”. Deși astăzi este abandonat și porțile îi sunt ferecate și în prezent este mai degrabă „ochit” de grafferi sau de cupluri de îndrăgostiți, are în spate o poveste unică.

Turnul de parașutism din București și povestea sa

Povestea turnului de parașutism din București începe în anul 1951, când aici au început lucrările de construire. Trebuie menționat că a fost un proces extrem de anevoios, care a durat doi ani, dar nu doar din pricina înălțimii, ci și din cauza faptului că a fost un proiect unic în lume de realizare. La acea vreme, norma la nivel mondial era ca turnurile de parașutism să se realizeze din structuri metalice, conform Bucureștii Vechi și Noi. Deoarece țara noastră încă se afla sub povara plăților de război către Uniunea Sovietică, autoritățile au decis să execute lucrarea din beton armat, fapt care a redus costurile de producție cu 50%, însă a produs în egală măsură bătăi de cap și stres proiectanților, care au avut în față o mulțime de necunoscute și de lipsuri economice comparativ cu alte proiecte similare.

Betonul se usucă rapid, evident, astfel că a trebuit să fie construit în regim expres, și nu a fost folosită o schelă exterioară, deoarece a fost considerată mult prea mare și instabilă în fața vântului și a greutății structurale. Prin urmare, s-a folosit tehnologia cofrajelor glisante, care le-au permis echipelor de construcție să realizeze până la doi metri de structură pe zi.

80 de metri înălțime și încă 50 de metri adâncime

Dimensiunea proiectului a văzut necesară și realizarea unor pereți cu o grosime impresionantă. Dacă diametrul exterior se păstrează pe toată înălțimea turnului de parașutism, respectiv de 4.7 metri, grosimea pereților variază de la bază la vârf, potrivit Wikimapia. La bază, grosimea structurii de beton este de 35 de centimetri, în timp ce în vârful de 30 de centimetri, grosimea acestora este de doar 15 centimetri. Și totuși, în vârful turnului se află podul metalic de pe care parașutiștii săreau pentru a se antrena. Acesta are o lungime de 25 de metri și o greutate totală de 10 tone. Trebuie menționat faptul că podul metalic nu este fix, ci este rotit de vânt, pentru ca parașutiștii să se îndepărteze de turn în momentul săriturii.

Nu în ultimul rând, turnul nu este prevăzut nici cu lifturi, nici cu scări exterioare de acces, ci cu o singură scară interioară, verticală, prevăzută cu patru băncuțe pentru pauze în urcare.

În prezent, turnul nu mai este funcțional de câțiva ani, fiind păzit și porțiile sale fiind închise. De asemenea, turnul, care după Revoluție a trecut sub tutela Ministerului Transporturilor și care este administrat de Aeroclubul României, a fost de mai multe ori subiectul demolării de-a lungul anilor, pe acest loc municipalitatea înaintând proiecte pentru o nouă sală polivalentă.

Citește și

• Povestea Turnului IFMA, „colosul” care veghea peste București. Ce scop avea turnul înainte să fie demolat
• Turnul din Berceni, obiectiv turistic imperios necesar, Pisa moare și-așa n-are. Bucureșteancă: Dacă stau mai bine și mă uit, se vede și Turnu Măgurele😂
• Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție