BAZAR

Turnul de Apă din Pantelimon, inclus în Ghidul RePad .

Proiectul derulat de Make a Point, cu sprijinul ING Bank România – de transformare a Turnului de apă în Turn de artă – deschide secțiunea „Fonduri private” din capitolul dedicat banilor pentru reabilitarea patrimoniului. Fotografiile care ilustrează povestea Turnului arată interiorul și pictura de pe rezervorul de apă. În prezent, însă, proiectul nostru se află pe ultima sută de metri cu construcția scării elicoidale din jurul turnului.

Apariția în Ghidul RePAD ne onorează, mai ales că acesta este rezultatul unei munci de șapte ani de documentare urbană și de experimente făcute de o mână de studenți și arhitecți pasionați de patrimoniu. Ei au dezvoltat mai întâi proiectele „Case Care Plâng” și „Case Care Nu mai Plâng”, iar Ghidul Re_PAD spune azi povestea patrimoniului românesc, prin câteva exemple de succes.
Aceasta este o primă lucrare de acest gen care apare în România, într-o formă grafică deosebită, însoțită de un DVD, și care abordează problematica patrimoniului arhitectural sub diverse aspecte: legislativ, financiar, economic, tehnic. Cei interesați, de la specialiști la simpli pasionați de arhitectură, pot afla din ghid „cum se face” ca să salvezi istoria cuprinsă într-o casă.

Ghidul este scris în română, franceză și engleză și poate fi cumpărat online de pe site-ul dedicat www.re-pad.ro.

Make a Point este o Asociație culturală înființată în anul 2009 de către trei oameni de artă: criticul de film Viorica Bucur, regizorul de film documentar Mădălina Roșca și artistul vizual Alma Cazacu, care aduce cultura mai aproape de oameni. Geografic vorbind.
Asociația organizează expoziții, spectacole, proiecții de film, seminarii, workshop-uri și este un spațiu dedicat expunerii de lucrări și mesaje ale creatorilor contemporani într-un loc aparent inaccesibil artei: o fostă hală a Postăvăriei Române. In 2012, Make a Point a câștigat Premiul al II-lea pentru Cultură la Gala Societății Civile.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button