“Tupeu incredibil!” Nicușor Dan, furios pe Firea: “Se laudă cu stația de epurare de la Glina pe care am finalizat-o cu mari eforturi!” Firea strikes back: N-are argumente și jignește!

14 mart. 2024
9413 afișări
“Tupeu incredibil!” Nicușor Dan, furios pe Firea: “Se laudă cu stația de epurare de la Glina pe care am finalizat-o cu mari eforturi!” Firea strikes back: N-are argumente și jignește!
“Tupeu incredibil!” Nicușor Dan, furios pe Gabriela Firea: “Se laudă cu stația de epurare de la Glina pe care am finalizat-o cu mari eforturi!” Firea strikes back: N-are argumente și jignește | Surse imagini din colaj foto: Inquam Photos / Malina Norocea; Fabriela Firea/FB

Stația de epurare de la Glina, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Capitalei, a fost finalizată și inaugurată, după mulți ani de chinuri, în decembrie anul trecut. Vorbim despre un proiect început cu aproape 50 de ani în urmă.

La inaugurare, Nicușor Dan spunea că, atunci când a devenit primar și PMB a preluat și acest proiect, lucrările erau gata sub 50%:

L-am preluat la 40% acum 3 ani, în condiţii foarte dificile, cu conturile blocate, cu îndoieli din partea tuturor că proiectul ar putea să fie finalizat. Vreau să mulţumesc constructorilor care au continuat să lucreze, deşi o lungă perioadă de timp nu au fost plătiţi, în perioada în care conturile Primăriei au fost blocate. Vreau să mulţumesc BEI pentru că a avut îngăduință cu noi în acele momente financiare şi domnului primar din Glina care ne-a sprijinit de câte ori am avut nevoie pentru a realiza acest proiect.

Stația de epurare de la Glina a fost realizată cu o finanţare europeană, în valoare de 650 de milioane de lei, o mare parte din bani a venit de la Banca Mondială, iar cofinanţarea a fost asigurată de statul român și de municipiul Bucureşti printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).

Nicușor Dan vs Gabriela Firea. Bătălia de la Glina

Fast forward în zilele noastre electorale, când toată lumea face periodic bilanțuri, și ajungem la noua mare supărare dintre Nicușor Dan (candidat pentru un nou mandat) și Gabriela Firea (situație electorală încă imprecisă)

Ca să înțelegem cum au degenerat lucrurile, cel mai cinstit e să abordăm situația cronologic. Așadar:

Acum o zi, doamna Firea a scris, pe pagina sa de Facebook, despre extraordinarul proiect și rolul echipei sale în deblocarea lucrărilor.

Stația de epurare Glina este nominalizată la premiul pentru cel mai bun proiect de mediu, de tratare a apelor uzate, din lume! Am deblocat și muncit patru ani pentru acest proiect și a meritat orice efort. După muncă, vine și răsplata! Stația de epurare Glina este pe lista scurtă a proiectelor nominalizate la ediția din 2024 a Global Water Awards, iar câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Global Water Summit 2024, la Londra în luna aprilie. Felicit echipa social-democrată și specialiștii din Primăria Capitalei alături de care am deblocat în 2017 extinderea Stației de Epurare Glina. Felicit de asemenea, constructorii alături de care am muncit patru ani pentru dezvoltarea celui mai mare proiect de mediu din sud-estul Europei…

Aseară, domnul Nicușor Dan a intrat la doamna Firea pe Facebook (sau i-a trimis cineva postarea)  și a luat foc (la domnia sa pe Facebook, nu în comentarii la doamna):

Cu un tupeu incredibil, fostul primar ⛔  PSD Firea se laudă cu stația de epurare de la Glina pe care am finalizat-o cu mari eforturi, riscul fiind să dăm înapoi 100 milioane de euro bani europeni.

Nu spune că a lăsat constructorii neplătiți luni de zile, conturile Primăriei fiind blocate.

Nu spune cum le-a respins cererile de actualizare a prețurilor și cum le-a transmis că dacă nu sunt mulțumiți sunt liberi să rezilieze, uitând că le-a luat 4 ani (2013-2017) să facă achiziția publică.

Nu, lucrurile nu s-au încheiat aici și așa. Cu puțin timp în urmă, doamna Firea a contraatacat (bătălia se poartă, în continuare, pe Facebook):

🤦🏻 Omul fără argumente, jignește! Primarul general și-ar dori să nu afle lumea că proiectul Glina 2 există datorită echipei Firea! Realitatea doare când tragi linie și vezi ca trăiești doar din tăiat panglicile muncii altora.
🏗️ Glina 2 a stat în loc 4 ani, până în 2017, pentru că se judecau firmele care au participat la licitație. Mi-am asumat necesitatea proiectului și am semnat contractul de execuție, în ciuda disputelor, pentru că Bucureștiul risca să piardă o șansă imensă: 390 de milioane de euro fonduri europene.
‼️ Nicușor Dan să spună cine a creat cele mai mari probleme la Glina 2 pentru ca are acces la documente. Toate disputele și întârzierile apărute au fost din cauza unui studiu de fezabilitate făcut prost, pe bani mulți, de FIRMA UNDE A FOST ȘEFĂ COLEGA SA DE LA SECTORUL 1! Hai, nu e greu de găsit actele.
❓Apropos, ați plătit cele 5 milioane de euro firmei unde au fost angajați actualul director de achiziții din PMB, fost consilier personal, și eurodeputatul USR, fost voluntar în Asociația Salvați Bucureștiul, cu care mâncați ciorbă pe terasă la Olimp?
⚠️ Pandemia a afectat ritmul lucrărilor și bugetul Capitalei. Sigur că au fost întârzieri la plăți și sume importante cheltuite pe măsurile de siguranță sanitară. Dar de unde să știe domnul Dan ce a însemnat pandemia pentru administrația Capitalei când el stătea mai mult în casă și intra online la televiziuni cu masca pe nas?
❓Mai bine ne spune domnul primar general câți bani, fonduri europene nerambursabile, a pierdut pentru celelalte proiecte legate de Glina 2? Câte milioane de euro s-au pierdut din finanțarea lucrărilor la Caseta Dâmbovița? Am lăsat totul la cheie…degeaba!
🤥 Minciuna are picioare scurte!
Cel mai probabil, lupta rămâne deschisă.
Cookies