Tudor Chirilă scrie despre cum a fost „umilit” de hingherii de maşini

Tudor Chirilă îşi începe postarea pe blog povestind sentimentele ciudate pe care le are un şofer atunci când nu îşi găseşte maşina acolo unde a lăsat-o: „Zilele trecute mi-au ridicat masina. Eram grabit si n-am avut timp sa ma enervez. Pentru cateva momente, cat n-o gasesti, e un sentiment ciudat, ca o pierdere de memorie. Ca si cum ai intra intr-o alta dimensiune. S-a ridicat la sesizarea politiei, adica de pe carosabil. Masina era parcata intr-o intersectie, e adevarat, dar de ce trebuie sa fac efortul de a-mi aminti ca n-am voie sa parchez astfel cand ar putea fie semnalizat preventiv de pe trotuar? Dincolo de asta nu incurca traficul. Intr-un oras in care nu avem unde parca.”

Cu adevărat umilitoare este procedura prin care trebuie să treci ca să îţi obţii maşina înapoi: „Vreau sa vorbesc despre umilinta. Pentru ca ridicarea masinii e umilitoare. Ajungi undeva la marginea orasului intr-un loc in care noaptea s-ar putea hingheri caini. Un loc viran imprejmuit de un gard, prin spatele Casei Scanteii, langa o cale ferata. E o atmosfera de resturi. De dezintegrare. Doi barbati cu mutre dubioase si cautaturi aspre stau in spatele unei porti mari de grilaj.” – scrie artistul.

Şoferii disperaţi care vor să îşi recapete autoturismul sunt întâmpinaţi cu duritate: „Apare un individ tiganos care e programat sa se uite urat. Toti cei care lucreaza aici se uita urat. Sunt pregatiti sa raspunda la agresiunile oamenilor. Culmea e ca sunt convinsi ca au dreptate.”. Nici artistul nu pare să aibă mai mult succes în faţa sistemului: „Vorbesc pe un ton jos, rar, raspicat, dar nu agresiv, ca sa nu supar sistemul. Ma aflu in fata unui ciclop imens cu trup de gelatina care la prima trepidatie ma poate strivi ca pe un gandac de bucatarie.”

Regăsirea cu maşina e un adevărat moment tandru: „Am sentimentul ca masina mea nu e a mea, ca mi se face o favoare. Ma apropii de ea timid ca de o femeie de care te desparti o lunga perioada, desi nu s-a terminat nimic intre tine si ea. Vrei sa vezi ce a ramas, cat s-a schimbat, oare cine a atins-o in lipsa ta, cine a strans-o in brate.”.