Tu știi care este miza Referendumului pentru București? Ce spun arhitecții bucureșteni despre emiterea autorizațiilor de construire în Capitală

08 nov. 2024
17648 afișări
Tu știi care este miza Referendumului pentru București? Ce spun arhitecții bucureșteni despre emiterea autorizațiilor de construire în Capitală
Tu știi care este miza Referendumului pentru București? Ce spun arhitecții bucureșteni despre emiterea autorizațiilor de construire în Capitală. Foto credit: OAR-B.

Se apropie 24 noiembrie, ziua Referendumului pentru București, inițiat de primarul general, Nicușor Dan, iar una dintre întrebări sună astfel: Sunteți de acord ca Primarul General să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului? Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (OAR București) a conceput o declarație privind emiterea autorizațiilor de construire în București.

Anuala de Arhitectură București 2024. Nominalizare la secțiunea
Anuala de Arhitectură București 2024. Nominalizare la secțiunea „Arhitectură Construită/arhitectura locuinței colective”, Ansamblul rezidențial Parc, arh. Silviu Mihăilescu. Foto credit: OAR-B.

Ce trebuie să știi despre cum funcționează procesul de autorizare a construcțiilor

Printre altele, arhitecții bucureșteni cer Administrației implementarea unor proceduri unitare și transparente pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, digitalizarea, și respectarea termenelor legale privind emiterea lor. Ca să înțelegi cum funcționează procesul de autorizare și importanța lui în dezvoltarea Bucureștiului, mai jos, interviu cu Emil Ivănescu, președinte OAR-B.

Arhitecții cer îmbunătățirea mediului de proiectare și construcții din București

OAR București solicită mediului administrației locale din Municipiul București să respecte obligațiile legale așa cum sunt ele reglementate prin legile specifice domeniului:

1.Respectarea termenelor legale privind emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, a conținutului cadru al documentațiilor necesare emiterii acestora;

2. Digitalizarea procedurilor, asigurarea unei comunicări online eficiente pentru procedurile de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire; realizarea unor baze de date urbane digitalizate și coordonate.

3. Implementarea unor proceduri unitare și transparente pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire.

4. Respectarea legii în ceea ce privește consultarea Filialei București a Ordinului Arhitecților din România pentru Comisiile Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism și pentru deciziile importante care privesc arhitectura și urbanismul Capitalei.

Instituirea unui dialog permanent și profesionist între OAR București și departamentele de urbanism din cadrul autorităților administrative locale.

O întrebare tehnică pentru un Referendum popular. Cei mai mulți bucureșteni nu știu ce presupune procesul de autorizare a unei construcții.

AAB-2024. Clădire de apartamente pe strada Venezuela, arh. Vladimir Arsene, arh. Zzing Lee, Nominalizare la secțiunea Arhitectură Construită/ arhitectura locuinței colective. Foto credit: OAR-B.
AAB-2024. Clădire de apartamente pe strada Venezuela, arh. Vladimir Arsene, arh. Zzing Lee, Nominalizare la secțiunea Arhitectură Construită/ arhitectura locuinței colective. Foto credit: OAR-B.

Ideal ar fi ca referendumurile să abordeze subiecte mai generale și mai bine explicate”

B365.ro: Este bine să existe un referendum pe această temă?

Emil Ivănescu: În general este bine ca orice administrație să organizeze Referendum pe diferite teme de interes public. Ideal ar fi ca aceste teme să abordeze subiecte mai generale și mai bine explicate. Cu cât sunt mai bine înțelese de cetățeni, cu atât răspunsul va fi mai corect. Cu cât întrebarea este mai tehnică, cu atât Administrația trebuie să facă efortul de a explica lucrurile, altfel răspunsul va fi destul de irelevant.

AAB-2024. Locuință DS31A, arh. Răzvan Lăcraru, arh. Mihaela Lăcraru. Nominalizare la secțiunea Arhitectură Construită/ arhitectura locuinței colective. Foto credit: OAR-B.
AAB-2024. Locuință DS31A, arh. Răzvan Lăcraru, arh. Mihaela Lăcraru. Nominalizare la secțiunea Arhitectură Construită/ arhitectura locuinței colective. Foto credit: OAR-B.
În anii 2000, Bucureștiul funcționa centralizat. În timpul boomului economic s-a construit uneori bine, alteori foarte prost”

B365.ro: Ați emis un apel către viitorii edili și v-ați oferit sprijinul în ceea ce privește îndeplinirea vechilor aspirații europene ale Bucureștiului. Cât de importantă este întrebarea de la Referendum?

Emil Ivănescu: Este foarte importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând amintește de momentul când Bucureștiul funcționa mai centralizat, asta până în anii 2000. Atunci, în cadrul PMB, se realizau toate procedurile de autorizare, însă Bucureștiul acelor vremuri era mai mic, cu lucrări mai puține, deși era dinamic. A venit boomul economic și s-a construit foarte mult, uneori bine, alteori foarte prost. Atunci a avut loc descentralizarea Primăriei Generale și, prin urmare, și procedurile de avizare și urbanism au fost repartizate fiecărei primării de sector. Astfel, primăriile au devenit mai puternice și mai relevante. Teoretic, lucrurile puteau să funcționeze mai coordonat la nivel de dezvoltare urbană, pentru că exista PUG-ul, și câtă vreme un oraș are un PUG, din punct de vedere legal, dezvoltarea lui corectă și strategică poate fi asigurată. Am ajuns în acest moment, în care o anumită parte a Administrației dorește revenirea la centralizare.

Pentru un București al viitorului dorința și eforturile de schimbare sunt benefice. Pe de altă parte, aceste schimbări trebuie gândite strategic, corect și transparent, cu respect față de comunitățile profesionale, instituțiile de profil, cetățeni, în dialog permanent cu aceștia și nu prin conflict.

AAB-2024. Casă în Bucureștii Noi, arh. Emil Burbea-Milescu, arh. Laura Covaci, arh. Cristian Nae, arh. Amanda Bușe. Foto credit: OAR-B.
AAB-2024. Casă în Bucureștii Noi, arh. Emil Burbea-Milescu, arh. Laura Covaci, arh. Cristian Nae, arh. Amanda Bușe. Foto credit: OAR-B.
În unele orașe, dar și la unele primării de sector din București, se emit certificate de urbanism digitale, ceea ce este un lucru foarte bun”

Emil Ivănescu: Am avut o discuție cu reprezentanții profesionali ai OAR-B și pe majoritatea lor îi interesează eficiența. Vor ca autorizațiile de construire să fie emise la timp, să fie realizate în termeni legali care să fie respectați, să se îmbunătățească procesul de autorizare, adică digitalizarea lui. Știm că în unele orașe, dar și la unele primării de sector din București, se emit certificate de urbanism digitale, ceea ce este un lucru foarte bun. Câtă vreme sunt asigurate transparența, mai multă comunicare din partea Administrației, un dialog mai bun cu organizațiile profesionale, comunitatea profesională din zona de proiectare are un punct de vedere bun pentru această idee. Cât timp lucrurile vor funcționa însă ca până acum, plusvaloarea unui astfel de schimbări se lasă așteptată.

AAB-2024, Premiul ASAR, Autori: Dan Marin, colaboratori: arh. Radu Malașincu, arh. Iulia Panait, arh. Dragoș Măzărianu. Foto credit: OAR-B.
AAB-2024, Premiul ASAR, Autori: Dan Marin, colaboratori: arh. Radu Malașincu, arh. Iulia Panait, arh. Dragoș Măzărianu. Foto credit: OAR-B.
Cred că bucureștenii nu știu ce presupune o autorizație de construire sau un certificat de urbanism. Subiectul merita un sondaj și mai multă informare”

B365.ro: Știu bucureștenii ce înseamnă o autorizația de construire? De cine beneficiază autorizația, când muritorii de rând fac credite ca să cumpere un apartament și puțini își fac case în București?

Emil Ivănescu: Nu s-a făcut un sondaj, deși tema aceasta ar fi meritat un sondaj în București. Intuitiv vorbind, cred că bucureștenii nu știu ce presupune o autorizație de construcție sau un certificat de urbanism. Am văzut cum mulți cetățeni sunt fraieriți efectiv de tot felul de vânzători cu documente specifice unor etape de avizare, atunci când cumpără un teren, o casă, un apartament sau vor să facă o lucrare. Aceasta arată că oamenii nu cunosc aceste detalii și mulți nici nu apelează la un specialist, la un arhitect, inginer sau un jurist. OAR-B avea în plan anul acesta să organizeze câteva evenimente prin care să comunice public etapele de autorizare și ce anume reprezintă documentele specifice acestor etape.

În mod normal, oamenii trebuie să fie informați, ca să răspundă în cunoștință de cauză. Procedura de autorizare este foarte tehnică”

Emil Ivănescu: Emiterea autorizației de construire are la bază o serie de documentații pe care nu le realizează doar arhitectul, sunt multe foruri și entități implicate în proces. Sunt multe instanțe prin care trece o documentație de autorizație, e un proces elaborat. Colegii mei trag un semnal de alarmă pentru că există un discurs care aruncă o continuă umbră de îndoială asupra fenomenului de proiectare și de construcție în București, comunitatea noastră este foarte urât privită, ceea ce nu este corect. Pentru că foarte mulți arhitecți și proiectanți își fac treaba cu foarte multă onestitate și profesionalism. Sunt multe construcții în București, nu foarte mari, dar valoroase la nivel chiar european. Trebuie să recunoaștem acest lucru, în București se construiește și bine, nu doar rău.

AAB-2024, Casa cu carămidă, Premiul secțiunii
AAB-2024, Casa cu carămidă, Premiul secțiunii „Arhitectură construită/arhitectura locuinței individuale”. Autori: arh. Eliza Yokina, arh. Alexandru Catauta, arh. Andrada Tărau, arh. Ioana Penescu. Foto credit: OAR-B.
Orice reorganizare a sistemului administrativ trebuie să ia în considerare aceste priorități pentru a îmbunătăți într-adevăr mediul construit”

OAR București își exprimă susținerea pentru inițiativele care vizează asigurarea funcționării legale și sustenabile a Capitalei, subliniind că este necesar ca măsurile propuse să fie supuse dezbaterilor publice și să fie analizate în colaborare cu instituțiile și organizațiile de profil din București.

OAR-B este organizația profesională care, conform Legii 184/2001, protejează şi promovează calitatea produsului de arhitectură, urbanism şi reprezintă interesele membrilor săi în fața autorității publice locale, cu atribuții specifice în ceea ce privește autorizarea construcțiilor în Capitală.

OAR București este responsabil pentru confirmarea dreptului de semnătură al arhitecților din București și pentru eliberarea unor documente necesare acestora în procesul de autorizare a proiectelor de arhitectură

La mijlocul anului 2024, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România a publicat „Declarația pentru alegeri locale 2024”, document prin intermediul căruia arhitecții bucureșteni au adresat un apel viitorilor edili, solicitând o serie de măsuri în 10 puncte pentru îmbunătățirea mediului de proiectare și construcții din București. Acest apel este disponibil la https://www.oar-bucuresti.ro/anunturi/2024/05/16/b/.

Declarația OAR-B este semnată de: Președintele Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România, Colegiul Director al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România, Consiliul Teritorial al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România și de Grupul de acțiune pentru Dialog cu Administrația Locală din București.

Cookies