ARHIVA B365

Teatrul Nottara, dat în judecată de zeci de actori, printre care și Bebe Cotimanis

Zeci de actori, printre care Cristian Şofron, Catrinel Dumitrescu, Dan Bordeianu, Ion Haiduc, dar şi Constantin Cotimanis, au deschis un proces la Tribunalul Bucureşti împotriva Teatrului Nottara, informeaza adevarul.ro.

 Artiştii au recurs la această soluţie pentru a-şi recupera banii pierduţi, după ce pe 1 iulie 2010 Guvernul Emil Boc a decis să scadă salariile bugetarilor, implicit a actorilor, cu 25%.

Un tânăr actor avea în 2010 un salariu mediu de 600-800 de lei, iar cei cu vechime atingeau suma de 2.000 de lei.

În iunie 2012, salariile angajaţilor la stat s-au majorat cu 8%, iar de la 1 decembrie 2012 au revenit la valoarea iniţială.

Aşadar, timp de aproape doi ani artiştii au primit cu 25% mai puţini bani, fiindu-le tăiate şi toate sporurile. Potrivit aceleaşi surse, un actor la vârful carierei a pierdut în fiecare lună aproximativ 500 de lei, ceea ce înseamnă că ar avea de recuperat 11.500 de lei, puţin peste 2.500 de euro.

„E vorba despre salariile micşorate acum câţiva ani. Nu-i putem recupera decât în instanţă. Nu am făcut un calcul, nu ştiu despre ce sumă este vorba. Nu cred că sunt foarte mulţi bani, însă sunt oameni care mor de foame în teatru şi au nevoie de ei. Noi am mai pierdut un spor, pe care nu l-am mai recuperat”, a explicat pentru „Click!” Bebe Cotimanis. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button