Trotuarul rulant de la Pasajul Basarab, inaugurat cu o întârziere de aproape un an şi jumătate

de:
03 nov. 2013
4 Afișari
Trotuarul rulant de la Pasajul Basarab, inaugurat cu o întârziere de aproape un an şi jumătate

„N-am crezut niciodată că este mai greu să-l legi la curent trotuarul, primul într-un nod modal, decât să-l construieşti. Au trecut luni şi luni de zile ca să discutăm proiecte de legat la curent. În sfârşit, a trecut. A fost gata în urmă cu vreo 9 luni, dar v-am spus, au fost probleme mai mari să-l leg la curent. În momentul ăsta, tramvaiul care parcurge inelul principal, tramvaiul 1 este funcţional, împreună cu metroul şi cu Gara de Nord. Ne preocupă acum întreţinerea, pentru că neamul nostru suferă de întreţinere. Odata cu punerea in functiune a trotuarului rulant care face legatura intre statia intermodala, Gara de Nord si Gara Basrab, nodul intermodal Pasaj Basarab este complet. Astfel, se asigura legatura cu mijloacele de transport in comun de pe inelul principal de circulatie: autobuze, troleibuze, tramvai, tren si metrou. In acest fel se explica utilitatea si necesitatea statiei de tramvai construita pe Pasajul Basarab”, a declarat, duminică, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, precizând că trotuarul va fi păzit.

Edilul-şef al Capitalei a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că investiţia s-a ridicat la „11 milioane lei, cu tot ceea ce înseamnă şi amenajarea părţii de lifturi, vestibulul de intrare sus pentru staţie, dreapta – stânga”.

Oprescu a mai precizat că trotuarul rulant nu va majora semnificativ facturile la energie electrică ale Municipalităţii. „Intră la partea de iluminat public şi va fi mult mai puţin decât ne costă lumina pe arterele necirculate de la 2 la 5 dimineaţa”, a estimat Oprescu la inaugurare.

Trotuarul rulant de la Pasajul Basarab trebuia să fie inaugurat la finele lui iunie 2012, potrivit precizărilor reprezentanţilor Primăriei Capitalei. Însă, inaugurarea acestuia a fost întârziată în repetate rânduri, deşi lucrarea nu este una de mare anvergură, iar trotuarul rulant a fost terminat în urmă cu aproape un an.

În primăvara anului trecut, odată cu inaugurarea staţiei intermodale, Municipalitatea a anunţat că vina pentru lipsa trotuarului rulant aparţine CFR, care nu a semnat la timp protocolul de montare, iar ulterior a anunţat că finalizarea lui a fost amânată din cauza întârzierilor generate de achiziţionarea din import a unor componente din copertină.

„Trotuarul rulant, structura copertinei care il va acoperi cat si zonele pietonale adiacente au fost finalizate inca de la sfarsitul lunii iunie. Din cauza unor intarzieri in ceea ce priveste achizitionarea placilor de policarbonat cu dimensiuni si compozitie speciale (din import), operatia de acoperire a copertinei cu aceste placi nu s-a finalizat. In acest moment se lucreaza la montarea placilor, urmand ca odata finalizate aceste lucrari, trotuarul sa poata fi dat in folosinta”, au precizat pentru B365.ro, reprezentanţii Primăriei Capitalei, în luna august a anului trecut

La începutul acestui an, primarul Sorin Oprescu anunța că investiția va fi inaugurată în primăvară, odată cu parcarea de sub pasajul Basarab. După alte cinci luni de amânare, oficialii instituției au spus că vina pentru întârzierea inaugurării trotuarului rulant îi aparţine companiei de electricitate. „S-au făcut toate probele care se impun înainte de punerea în funcțiune a trotuarului şi au fost finalizate lucrările de racordare la reţeaua de energie electrică. În acest moment, contractul pentru furnizarea energiei electrice se află în faza finală, urmând ca după finalizarea acestor formalităţi, trotuarul să poată fi dat în folosinţă”, asigură Primăria Capitalei.

Deși nu a fost folosit, trotuarul rulant care face legătura între Gara de Nord şi staţia intermodală Basarab, le-a făcut viața grea trecătorilor. Astfel, cei care voiau să ajungă de la metrou la gară trebuiau să treacă, cu tot cu bagaje, printr-o crăpătură de nici jumătate de metru făcută într-un zid pentru că, până la inaugurarea trotuarului electric, drumul de acces a fost blocat cu un gard de metal.

Trotuarul rulant asigură transportul călătorilor între Gara de Nord, Gara Basarab şi staţiile intermodale de pe Pasajul Basarab, în doar două minute. Acesta este montat pe peronul 1 al Gării de Nord, de sub Pasajul Basarab şi până la prima clădire de pe peron. La ieşirea din cele două vestibule şi din staţia de metrou călătorii vor accesa actuala intrare în Gara de Nord, de unde vor putea utiliza trotuarele rulante.

Trotuarul, cu o lungime totală de 240 metri, este format din şase trotuare rulante, câte trei pentru fiecare sens, cu o lungime de 80 m fiecare. Trotuarul bidirecţional circulă cu viteza nominală 0.5 m/ s, este dotat cu senzori de viteza si pasageri şi are acoperis pentru protecţia călătorilor. Trotuarul electric poate transporta până la 6.000 de călători pe oră, pe fiecare sens, și ar trebui să faciliteze accesul călătorilor spre liniile de tramvai, autobuz şi metrou de la staţia intermodală Basarab.

Contractul pentru realizarea staţiei intermodale şi a trotuarului de la Pasajul Basarab a fost semnat cu grupul industrial german ThyssenKrupp şi are o valoare de 12,4 milioane lei (2,88 milioane euro). Staţia intermodală de la Pasajul Basarab este cea mai mare din ţară şi reuneşte o linie de tramvai pe pod, 3 linii de tramvai sub pod, linii de autobuz şi troleibuz, linii de metrou, 2 gări de cale ferată la care se adaugă spaţii special amenajate pentru taxiuri şi 2 autogări pentru transport intern şi internaţional. Staţia are două căi de acces: una pe Calea Griviţei şi una pe bulevardul Dinicu Golescu.

Cookies